Home » Știință » O nouă defecţiune la Telescopul Spaţial Hubble

O nouă defecţiune la Telescopul Spaţial Hubble

O nouă defecţiune la Telescopul Spaţial Hubble
Publicat: 11.01.2019
Camera principală a Telescopului Spaţial Hubble s-a închis din cauza unei probleme de hardware. Oficialii NASA susţin că aceasta nu mai funcţionează de marţi. Celelalte trei instrumente ştiinţifice ale telescopului funcţionează, cuntinuând observaţiile astronomice.

A treia încarnare a camerei a fost instalată de astronauţi în 2009. Dispozitivul are un sistem electronic de rezervă care poate fi activat, dacă este necesar, conform NASA.

Cu această cameră, Hubble a realizat imagini uimitoare ale stelelor, galaxiilor îndepărtate şi a participat la observaţiile cosmice. De asemenea, a studiat obiecte din Sistemul Solar, descoprind sateliţi naturali în jurul lui Pluto şi a paisprezecea lună din jurul lui Neptun. Camera realizează fotografii atât în lumină vizibilă, lumină ultravioletă şi în lumina infraroşie de aproape, scrie Phys.

Cu o orbită la 560 de kilometri de Terra, Hubble a fost lansat în 1990. Până acum, a fost vizitat de astronauţi, pentru reparaţii şi îmbunătăţiri, de cinci ori.

Toamna trecută, Hubble a încetat să mai funcţioneze timp de trei săptămâni din cauza altei defecţiuni, dar este prima dată când au existat probleme cu această cameră, a precizat Cheryl Gundy, purtătoare de cuvânt a Space Telescope Science Institute din Baltimore, care realizează operaţiunile ştiinţifice ale telescopului.

„NASA încearcă să alcătuiască o echipă pentru a stabili un diagnostic. Dorim să rezolvăm problema cât mai repede”, a precizat aceasta.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Telescopul spaţial Hubble împlineşte 28 de ani de funcţionare – VIDEO

NASA ar fi reparat telescopul spaţial Hubble într-un mod cât se poate de banal

Telescopul spaţial Hubble a suprins o imagine ce conţine 15.000 de galaxii FOTO

Hubble – Cele mai impresionante fotografii cosmice (FOTO)

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane
Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane
Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?
Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?
Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu
Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu
Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități
Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?