Home » Știință » Transplantul de fecale, terapia care poate vindeca autismul

Transplantul de fecale, terapia care poate vindeca autismul

Transplantul de fecale, terapia care poate vindeca autismul
Publicat: 11.04.2019
Transformarea mediului bacterian al intestinelor copiilor diagnosticaţi cu autism ar putea uşura semnificativ severitatea condiţiei, conform unui studiu publicat recent de cercetătorii de la Arizona State University.

Cercetătorii descoperiseră deja că o doză sănătoasă de microfloră face ca problemele asociate cu tulburarea de spectru autist (TSA) să devină mai mici sau să dispară pentru cel puţin câteva luni de la terminarea tratamentului, scrie Science Alert.

Dar pentru a fi luată în serios ca o potenţială terapie, este nevoie de îmbunătăţiri pe termen lung. Astfel, cercetătorii s-au întors la grupul original de voluntari, observând că noii microbi s-au stabilit bine.

„În lucrarea noastră originală din 2017, am relatat o creştere în diversitate a bacteriilor benefice după transplant, iar după doi ani, vedem că diversitatea era chiar şi mai mare, iar prezenţa microbilor benefici a rămas”, a precizat Dae-Wook Kang, unul dintre membrii echipei de cercetare.

„Mulţi copii cu autism au probleme gastrointestinale, iar unele studii, inclusiv ale noastre, au găsit că aceşti copii au simptome mai severe ale autismului”, a precizat Rosa Krajmalnik-Brown.

Cercetarea a inclus 18 copii cu vârste cuprinse între 7 şi 16 ani. Toţi voluntarii au fost diagnosticaţi cu autism şi cu probleme gastrointestinale moderate spre severe. Grupul a fost comparat cu un grup de control de 20 de indivizi, care nu aveau TSA sau probleme intestinale.

Ambele grupuri au fost tratate timp de 10 săptămâni şi au avut supuse testelor în 8 săptămâni după aceea.

„Noua lucrare arată că şi la doi ani după terminarea tratamentului, participanţii au o reducere medie de 58% a simptomelor gastrointestinale. De asemenea, părinţii multor participanţi au relatat o îmbunătăţire lentă dar constantă a simptomelor TSA”, a adăugat Krajmalnik-Brown.

O evaluare externă folosind un instrument standard de diagnosticare a TSA a ajuns la concluzia că 83% din cei din grupul iniţial sunt în partea severă a spectrului. Doi ani mai târziu, procentul a scăzut la 17%. Chiar şi mai uimitor, după 2 ani, 44% nu mai intrau nici în partea slabă a spectrului.

Per total, severitatea tulburării de spectru autist a fost redusă cu 47%, iar pentru o terapie care nu are aproape deloc efecte secundare, aceasta reprezintă un pas important pentru elaborarea unui tratament eficient.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

90% dintre cazurile de autism ale copiilor de 2 şi 3 ani au această principală cauză

Motivul pentru care multe fete cu autism nu sunt diagnosticate FOTO+VIDEO

Nao, robotul terapeut care poate ajuta copiii cu autism din România

O persoană cu autism a devenit avocat, în Statele Unite

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane
Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane
Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?
Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?
Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu
Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu
Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități
Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?