De ce nu pot cercetătorii să explice apariţia conştiinţei?

Explicarea apariţiei conştiinţei, capacitatea de intuire a propiei existenţe, reprezintă una din provocările pe care experţii din domeniul neuroştiinţelor nu au putut-o încă depăşi. Înţelegerea modului cum dintr-o masă de neuroni poate apărea conştiinţa are parte de unele progrese, dar, cu siguranţă, mai este mult drum de parcurs, notează Live Science.

Printre cercetătorii din domeniu există un curent de opinii care susţine că metodele ştiinţifice convenţionale nu sunt adecvate pentru această sarcină şi că nu vor putea să producă rezultatele necesare. Principala problemă a conştiinţei este faptul că nu este observabilă în mod direct şi asta datorită faptului că nu există sau chiar nu poate exista o metodă prin care experienţele unei persoane să fie studiate în mod direct doar prin studierea creierului acesteia. De asemenea, observarea din poziţia de terţ se dovedeşte a fi inutilă.

• Neuroștiință și comportament social: De ce unii oameni par că nu simt niciodată jenă?
• Știința somnului: de ce dormim prost și ce putem face altfel

Din cauza problemelor metodologice pe care observarea unui proces inobservabil precum conştiinţa le ridică, tot ce pot face cercetătorii este să coreleze datele obţinute din studierea unor fenomene pe care le pot observa, vorbim aici de scanarea cerebrală, cu informaţiile pe care voluntarii le oferă despre propiile lor experienţe. 

O astfel de metodă poate duce la corelarea activităţii unei regiuni din creier cu o anumită experienţă sau senzaţie. De exemplu, cercetătorii au putut stabili că senzaţia de foame activează hipotalamusul.

Totuşi, după cum explică Philip Goff, de la Universitatea Durham, Marea Britanie, problemele pe care cercetătorii le întâmpină sunt chiar mai mari decât lipsa instrumentelor pentru observarea conştiinţei. Profesorul argumentează în cartea Galileo’s Error: Foundations for a New Science of Consciousness că toată paradigma pe care este construită conştiinţa modernă exclude posibilitatea ca teme precum conştiinţa să reprezinte un domeniu de studiu.

Groff argumentează că filosofia ştiinţei practicată de către Galileo a fost redusă doar la metodele cantitative şi câtă vreme această abordare care s-a păstrat în ştiinţa actuală, descoperirile vor mai avea de aşteptat.

O soluţie legată de această situaţie în care Galileo i-a lăsat pe oamenii de ştiinţă este reprezentată de folosirea unei teorii antice: panpsihism, care susţine că orice element din lumea naturală posedă proprietăţi psihice. Conform lui Groff, o viitoare ştiinţă a conştiinţei va fi fundamental diferită faţă de orice altă formă de conştiinţă pe care o practicăm în prezent.

Citeşte şi: