Home » Știință » Trecutul unei galaxii poate fi înţeles prin studierea metalelor grele

Trecutul unei galaxii poate fi înţeles prin studierea metalelor grele

Trecutul unei galaxii poate fi înţeles prin studierea metalelor grele
Publicat: 12.01.2020
Diferite elemente chimice pot fi identificate după „urmele” lăsate în spectrul luminii.

Începând cu Big Bang, explozia primordială care a eliberat energia din care s-a format Universul nostru, materia a devenit din ce în ce mai complexă. Astfel, de la cele mai mici particule subatomice, forţele şi fenomenele chimice şi fizice au dus la apariţia unor structuri din ce în ce mai complexe. Primii atomi din Univers, apăuţi din contopirea a diverse particule subatomice, au fost cei de hidrogen şi cei de heliu, atomii mai grei până la cei de fier s-au format în interiorul stelelor prin procesul de fuziune nucleară. Totuşi, din cauza faptului că atomii mai grei decât cei de fier apar în condiţii extreme, aceştia avâd nevoie de un aport de energie, în interiorul supernovelor sau în timp ce două stele neutronice fuzionează.

Fiecare dintre aceste elemente grele lasă o „urmă” în spectrul luminii pe care o supernovă, o stea neutronică sau una obişnuită o emite, ceea ce le permite oamenilor de ştiinţă să înţeleagă compoziţia chimică a respectivului obiect, dar şi în ce punct al evoluţiei s-ar afla respectivul obiect. O echipă de cercetători de la Universitatea Tokyo şi Kyoto au folosit Telescopul Araki pentru a putea surprinde semnalele emise de către metalele din 13 stele gigante şi supernove în spectrul luminii infraroşii. Cercetătorii au aflat din studierea datelor produse de către telescop că stele studiate în acestea se află cel puţin nouă elemente chimice, notează Phys.

Cercetătorii care au colaborat în cadrul acestui studiu explică faptul că munca lor pune bazele cartografierii diversităţii elementelor chimice în stelele Căi Lactee, dar şi din alte galaxii observabile.

Studiul a fost publicat în Astrophysical Journal Supplement.

Citeşte şi:

Astronomii au observat elemente grele care s-au format în timpul ciocnirii a două stele neutronice

Noi informaţii dezvăluie modul în care au fost create elementele grele după Big Bang

Astronomii au identificat steaua neutronică care a aruncat în spaţiu o parte a aurului din Sistemul nostru Solar

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă
De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă
Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier
Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier
În ce țară vor putea fi văzute prețurile combustibililor direct în Google Maps?
În ce țară vor putea fi văzute prețurile combustibililor direct în Google Maps?
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au turnat 300.000 de litri de apă sărată într-o pădure
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au turnat 300.000 de litri de apă sărată într-o pădure
Italia este „invadată” de mașini cu numere străine. Mașinile din care țări sunt în top?
Italia este „invadată” de mașini cu numere străine. Mașinile din care țări sunt în top?
Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani
Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani
Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?
Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?
Ce s-a întâmplat după ce un fulger a lovit un avion cu peste 100 de pasageri?
Ce s-a întâmplat după ce un fulger a lovit un avion cu peste 100 de pasageri?
Un mecanic italian explică la câți kilometri trebuie să schimbi uleiul de motor ca să nu afectezi turbina
Un mecanic italian explică la câți kilometri trebuie să schimbi uleiul de motor ca să nu afectezi turbina
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie
Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer
Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer
Babilonul chiar a fost primul oraș al lumii? Imnul pierdut descifrat după milenii
Babilonul chiar a fost primul oraș al lumii? Imnul pierdut descifrat după milenii
Turnul Babel a existat? Povestea biblică, urmele descoperite în Babilon și capodoperele inspirate de el
Turnul Babel a existat? Povestea biblică, urmele descoperite în Babilon și capodoperele inspirate de el