Prima pagină Stiinta

Oamenii de ştiinţă din Australia au recreat noul coronavirus din China. ''Reuşita semnificativă'' poate avea urmări uriaşe

Mihaela Stoica 01.29.2020 | ● Vizualizări: 3929

Oamenii de ştiinţă din Australia au devenit primii care au recreat noul tip de coronavirus în afara Chinei, anunţând astfel că este o „reuşită semnificativă” în lupta împotriva virusului care a ucis până în prezent 132 de persoane şi a infectat alte aproape 6.000.

Descoperirea va fi comunicată Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), în speranţa că va putea fi folosită pentru diagnosticarea şi tratarea virusului

Oamenii de ştiinţă din China au recreat la rândul lor virusul 2019-nCoV (denumirea dată de OMS coronavirusului) şi a transmis secvenţa genomului, dar nu şi o mostră a virusului, potrivit BBC.

Apărut la finalul lunii decembrie 2019 într-o piaţă de peşte şi animale sălbatice din Wuhan, un oraş cu 11 milioane de oameni din provincia centrală Hubei, noul coronavirus a ucis până la ora publicării acestui material circa 132 de oameni din China şi a infectat aproape 6.000 în 16 ţări, printre care Thailanda, Japonia, Statele Unite, Coreea de Sud, Franţa, Canada, Australia, Cambodgia sau Germania.

Cercetătorii de la un laborator din Melbourne au anunţat că au reuşit să dezvolte o copie a acestui virus folosind o mostră de la un pacient infectat pe care au obţinut-o vineri, 24 ianuarie. 

„Ne-am pregătit pentru un incident ca acesta de mulţi ani şi de aceea am fost capabili să obţinem un răspuns atât de rapid”, a afirmat dr. Mike Catton din cadrul Institutului pentru Infecţii şi Imunitate „Peter Doherty” din Melbourne.

Posibil test pentru coronavirus înainte de apariţia simptomelor

Medicii afirmă că această copie a virusului 2019-nCoV ar putea fi folosită drept „material de control” pentru testare, fiind un punct de cotitură în diagnosticare. Acesta ar putea duce la dezvoltarea unui test care să detecteze prezenţa virusului la oameni înainte ca aceştia să manifeste simptomele infecţiei cu coronavirus.

Oamenii de ştiinţă chinezi au anunţat recent că 2019-nCoV este capabil să se răspândească în perioada de incubaţie, ceea ce înseamnă că o persoană care s-a infectat cu noul coronavirus poate fi contagioasă chiar din prima zi, fără să ştie, în timp ce simptomele vor apărea chiar şi peste abia 14 zile.

OMS a anunţat, însă, că este incert dacă noul coronavirus este contagios înainte de apariţia simptomelor. „Un test la anticorpi ne va permite să testăm retroactiv pacienţii suspecţi, astfel putem avea o imagine mai clară a răspândirii virusului şi, în consecinţă, pe lângă alte lucruri, rata adevărată a mortalităţii”, a mai spus dr. Mike Catton. 

Potrivit OMS, perioada de incubaţie a coronavirusului 2019-nCoV variază între două şi 10 zile. În ultimele zile, s-a înregistrat o creştere masivă a numărului de îmbolnăviri de coronavirus în ciuda măsurilor chinezilor de limitare a epidemiei, care a presupus inclusiv carantina în peste 16 oraşe mari.

În cursul acestei dimineţi, Comisia Naţională de Sănătate din China a anunţat că 132 persoane au decedat în urma epidemiei cu noul coronavirus, iar alte 1.459 de cazuri au fost confirmate, astfel că numărul total a ajuns la aproape 6.000 în întreaga lume.

Pentru noul coronavirus, care face parte din familia SARS, nu există încă vaccin, deşi se lucrează la crearea unuia, inclusiv în SUA, prima ţară unde a ajuns 2019-nCoV din China. Consulatul Rusiei la Guangzhou a transmis că oamenii de ştiinţă chinezi şi cei ruşi lucrează la dezvoltarea unui vaccin împotriva noului coronavirus. Potrivit metodologiei  şi a procesului de testare care îl implică, un vaccin împotriva coronavirusului nu ar putea fi folosit la scară largă mai devreme de toamna acestui an. 

Vă recomandăm să citiţi şi:

Rafila: Majoritatea persoanelor care au luat coronavirus s-au vindecat. Au făcut forme uşoare

Medicamente pentru HIV şi SIDA sunt folosite pentru tratarea noului coronavirus

Ce se întâmplă cu corpul tău dacă mănânci carne de liliac. Anunţul oamenilor de ştiinţă

Aplicaţiile care permit joaca ''de-a coronavirusul''