Transmiterea virusurilor de la animal la om

1. Cum îşi schimbă virusurile gazda?

Infectarea cu un nou virus urmăreşte un proces bine definit: prima oară, virusul pătrunde în organismul gazdei animale, după care aceasta transmite mai departe virusul în rândul populaţiei din aceeaşi specie, pentru ca în final, în urma mutaţiilor, virusul să „sară” şi la o gazdă umană. Totodată există şi varianta unei gazde intermediare care să îl transmită, cum s-a întâmplat de exemplu în cazul virusului Nipah din Malaezia. Virusul era purtat de liliecii frugivori (mâncători de fructe), dar a găsit o nouă gazdă în porci, iar prin intermediul acestora s-a transmis la oameni. Acest lucru a fost facilitat de existenţa unor crescătorii de porci amplasate în preajma unor mari plantaţii de livezi, unde liliecii veneau pentru a se hrăni.

• Oamenii de știință au demontat una dintre cele mai consacrate statistici despre biodiversitate
• Aproape 200 de activiști au murit la manifestații pentru apărarea mediului în 2023

2. Cum se transmit?

Este posibil să căpătăm un virus pe cale directă, prin atingerea fluidelor precum saliva, urina sau sângele unui animal. Dar şi contactul cu spaţiile locuite de animale sau obiectele utilizate de acestea poate fi contagios..Astfel, bolul cu apă al unui câine, acvariul unui peşte sau grajdul, pot prezenta urme de virusuri care se pot transmite la oameni. Apa, legumele, fructele şi carnea pot fi şi ele surse de infecţie dacă nu sunt pregătite corespunzător. Puricii, căpuşele şi ţânţarii pot fi şi ei de asemenea vectori de transmisie.

3. Câteva boli virale transmise de la animal la om:

Gripa

Probabil cel mai cunoscut virus animal transmisibil oamenilor este cel gripal, care îşi are originea fie în păsări (tulpinile AH5N1 sau AH9N2), fie în porci (AH1N1 sau H3N2) sau în alte animale, precum câini, lilieci, pisici.Totuşi, capacitatea de infectare a acestor tulpini este scăzută, deoarece ele se transmit mai ales prin contactul direct dintre animal şi om. Se întâmplă destul de rar ca omul să transmiă şi el mai departe altora virusul. Dar în unele cazuri, acesta dobândeşte abilitatea de a sări de la om la om, putând cauza o pandemie, din cauza imunităţii scăzute a comunităţii.

Gripa de provenienţă animală poate cauza simptome cu grad mic de pericol, cum ar fi o conjunctivită uşoară, dar în anumite circumstanţe poate conduce şi la apariţia pneumoniei severe şi ulterior la moarte. Virusul gripal este remarcabil prin capacitatea sa de a se adapta continuu, suferind mutaţii şi schimbându-se de la sezon la sezon, ceea ce face dificilă adoptarea unui vaccin cu eficienţă absolută, capabil să protejeze împotriva tuturor tulpinilor.

Rabia

Cunoscută şi sub denumirea de „turbare”, rabia este o boală virală, care are un procent de fatalitate de 100% odată ce simptomele apar. Îmbolnăvirea oamenilor se face în majoritatea cazurilor prin muşcătura unui câine infectat. Din fericire, în ţările dezvoltate există un vaccin antirabic, atât pentru oameni, cât şi pentru animalele de companie. Rata cea mai mare de infecţie este în zonele rurale, în regiuni ale Africii sau Asiei. Perioada de incubaţie standard este de 2-3 luni, iar printre primele simptome se numără febra, însoţită de durere sau o senzaţie de arsură a zonei afectate. În cazul în care o persoană a fost muşcată, este posibil să ucidă virusul folosindu-se de apă şi săpun sau iod, cu condiţia ca acestea să fie aplicate pe rană cel puţin 15 minute.

Hantavirus

Purtat de rozătoare, acest virus este responsabil pentru apariţia unor afecţiuni pulmonare grave, care pot atinge o rată de fatalitate de până la 30% dacă rămân netratate. Virusul se transmite prin inahalarea particulelor de fecale infectate. Acest lucru se poate întâmpla, de exemplu, când o persoană mătură zonele care ar putea fi vizitate de rozătoare, împrăştiindu-le astfel în aer.

Simptomele sunt asemănătoare unei răceli, incluzând febră, frisoane, dureri de cap. În timp, aceste simptome se pot agrava, ducând la tuse productivă, tensiune mică sau acumulare de fluid în plămâni. Hantavirusul se transmite foarte rar de la om la om, cele mai multe cazuri de acest gen fiind semnalate în America de Sud.

Virusul West Nile

West Nile este un exemplu clasic al unui virus transmis prin intermediul unei gazde-vector. Ţânţarii se infectează cu virusul de la păsări şi îl transmit mai departe către oameni, prin înţepătură. Perioada de incubaţie variază între 2 şi 8 zile, iar simptomele includ febră, durere de cap, probleme digestive, dureri de spate şi de muşchi. Totuşi, marea majoritate a oamenilor infectaţi nu prezintă simptome, în timp ce doar 1% dintre infectaţi dezvoltă complicaţii (inflamarea creierului, a şirei spinării, paralizie) care pot conduce ulterior la deces. Cea mai sigură cale de a preveni infecţia este protejarea împotriva ciupiturilor de ţânţar prin aplicarea spray-urilor, evitarea zonelor cu populaţii semnificative de ţânţari, cât şi simpla purtare a unei vestimentaţii care să acopere cât mai mult din suprafaţa corpului.

Virusul Zika

Tot un virus transmis prin intermediul ţânţarilor, Zika îşi are originile în maimuţe. Primul caz documentat a fost în Uganda, în anul 1947, iar câteva erupţii locale au avut loc sporadic între anii 1960-1980. Boala cauzată de acest virus este în general uşoară, doar 1 din 5 infectaţi prezentând simptome care includ febră, dureri de cap, conjunctivită. Există un risc crescut pentru femeile însărcinate, deoarece virusul se poate transmite intrauterin, către fetus,cauzându-i microcefalie, o condiţie caracterizată prin naşterea copilului cu o circumferinţă a capului mai mică decât în mod normal. Momentan, virusul Zika se întâlneşte preponderent pe continentul american.