Care este cronologia unei explozii stelare?

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Deși astronomii au văzut resturile a zeci de stele explodate în Calea Lactee și în galaxiile din apropiere, este adesea dificil să se determine cronologia dispariției stelei. Studiind rămășițele spectaculoase ale unei supernove dintr-o galaxie învecinată, cu ajutorul telescoapelor NASA, o echipă de astronomi a găsit suficiente indicii pentru a realiza cronologia unei explozii stelare.

Rămășița supernovei numită SNR 0519-69.0 (SNR 0519, pe scurt) sunt resturile de la o explozie a unei stele pitice albe. După ce a atins o masă critică, fie prin atragerea de materie dintr-o stea însoțitoare, fie din fuzionarea cu o altă pitică albă, steaua a suferit o explozie termonucleară și a fost distrusă, scrie NASA.

Oamenii de știință folosesc acest tip de supernovă, numită tip Ia, pentru o gamă largă de studii științifice, de la studii ale exploziilor termonucleare până la măsurarea distanțelor până la galaxii de-a lungul a miliarde de ani-lumină.

Cum arată cronologia unei explozii stelare?

SNR 0519 este situată în Marele Nor Magellanic, o mică galaxie aflată la 160.000 de ani lumină de Pământ. O imagine compozită arată date cu raze X de la Observatorul de raze X Chandra al NASA și date optice de la Telescopul spațial Hubble al NASA.

Razele X de la SNR 0519 cu energii joase, medii și înalte sunt afișate în verde, albastru și, respectiv, violet; unele dintre aceste culori se suprapun și, astfel, par albe. Datele optice arată perimetrul rămășiței în roșu și stelele din jurul rămășiței în alb.

Astronomii au combinat datele de la Chandra și Hubble cu datele de la telescopul spațial Spitzer al NASA pentru a determina cronologia unei explozii stelare și pentru a afla informații despre mediul în care s-a produs supernova. Aceste date le oferă oamenilor de știință șansa de a derula înapoi filmul despre evoluția stelară care s-a petrecut de atunci și să descopere când a început aceasta.

Cercetătorii au comparat imagini de la Hubble din 2010, 2011 și 2020 pentru a măsura vitezele materialului în unda de șoc a exploziei, care variază de la aproximativ 6 milioane până la 9 milioane de kilometri pe oră.

Când a ajuns la noi lumina exploziei?

Dacă viteza ar fi fost situată spre capătul superior al acestui interval, astronomii au stabilit că lumina de la explozie ar fi ajuns pe Pământ cu aproximativ 670 de ani în urmă, sau în timpul Războiului de o sută de ani dintre Anglia și Franța și apogeul dinastiei Ming din China.

Totuși este probabil ca materialul să fi încetinit de la explozia inițială și ca explozia să fi avut loc mai recent de  acum atât. Datele Chandra și Spitzer oferă indicii că așa s-a și întâmplat. Astronomii au descoperit că cele mai strălucitoare regiuni din razele X ale rămășiței sunt acolo unde se află materialul cu cea mai lentă mișcare și nicio emisie de raze X nu este asociată cu materialul cu cea mai rapidă mișcare.

Hubble ar putea aduce în continuare informații pentru acest studiu

Aceste rezultate sugerează că o parte din unda de șoc s-a prăbușit în gaz dens în jurul rămășiței, ceea ce a încetinit-o. Astronomii pot folosi observații suplimentare cu Hubble pentru a determina cu mai multă precizie momentul dispariției stelei.

O lucrare care descrie aceste rezultate a fost publicată în numărul din august al The Astrophysical Journal.

De asemenea, un preprint este disponibil pe ArXiv.

Vă recomandăm să citiți și:

Hubble își arată, din nou, talentele. Cum a surprins un superb roi stelar strălucitor?

Un obiect interstelar ar fi lovit Pământul. Cercetătorii plănuiesc să cerceteze fundul oceanului în căutarea acestuia

Extratereștrii ar putea folosi comunicațiile cuantice pentru a vorbi prin spațiul interstelar

Misterioasele „pete albastre” descoperite în spațiu ar fi, de fapt, un nou tip de sistem stelar