Cine sunt laureații Premiului Nobel pentru Științe Economice din 2022?

10 10. 2022, 12:49

Premiul Nobel pentru Științe Economice din 2022 a fost câștigat de Ben S. Bernanke, Douglas W. Diamond și Philip H. Dybvig „pentru cercetările în domeniul bancar și al crizelor financiare”. 

Laureații Premiului Nobel pentru Științe Economice din 2022 au îmbunătățit considerabil înțelegerea noastră cu privire la rolul băncilor în economie, în special în timpul crizelor financiare. O descoperire importantă din cercetările lor a fost explicarea faptului că evitarea colapsului băncilor este crucială, arată un comunicat de presă.

Pentru ca economia să funcționeze, economiile trebuie să fie direcționate în investiții. Cu toate acestea, există un conflict: cei care economisesc doresc acces instant la banii lor în cazul unor evenimente neprevăzute, în timp ce afacerile și proprietarii de locuințe trebuie să știe că nu vor fi forțați să-și plătească împrumuturile prematur. Prin teoria lor, Diamond și Dybvig au arătat cum pot băncile să ofere o soluție la această problemă. Îndeplinind rolul de intermediar care acceptă depozite de la mai multe entități, băncile pot permite celor care depun depozite să-și acceseze banii atunci când doresc, iar în același timp să ofere împrumuturi pe termen lung.

Cercetări în domeniul bancar și al crizelor financiare

Însă, analiza lor a arătat modul în care combinarea acestor două activități poate să facă băncile vulnerabile la zvonuri despre un colaps iminent. Dacă un număr crescut de entități își cer banii înapoi de la bancă, zvonul ar putea deveni o profeție care se împlinește de una singură. Aceste dinamici periculoase pot fi prevenite prin acțiuni guvernamentale, cum ar fi asigurarea depozitelor și împrumuturi pentru bănci ca ultimă instanță.

Între 1969 și 2021 au fost acordate în total 53 de Premii Nobel pentru Științe Economice. Dintre acestea, 25 de premii au fost acordate unui singur laureat, în timp ce doar două au fost acordate unor femei, Elinor Ostrom în 2009 și Esther Duflo în 2019.

Cel mai tânăr laureat al Premiului Nobel pentru Științe Economice avea doar 46 de ani atunci când l-a câștigat, fiind vorba de Esther Duflo. Pe de altă parte, Leonid Hurwicz avea 90 de ani atunci când i-a fost acordat Premiul Nobel pentru Științe Economice, fiind cel mai bătrân laureat al acestei categorii.

Premiul Nobel pentru Științe Economice, în memoria lui Alfred Nobel

În 1968, Sveriges Riksbank (banca centrală a Suediei) a stabilit premiul pentru această categorie în memoria lui Alfred Nobel, fondatorul Premiilor Nobel.

La data de 27 noiembrie 1895, Alfred Nobel a lăsat în testamentul său instrucțiuni precise pentru ca cea mai mare parte din avere să fie folosită pentru o serie de premii, anume Premiile Nobel.

Astfel, Alfred Nobel a lăsat mare parte din averea sa, peste 31 de milioane de coroane suedeze (SEK), pentru a fi convertită într-un fond și investită. Venitul generat de acele investiții avea să fie „distribuit anual sub forma unor premii pentru cei care în anul precedent au adus cel mai mare beneficiu umanității”.

Premiul Nobel pentru Pace, probabil cel mai controversat

Pentru anul 2022, suma stabilită pentru fiecare Premiu Nobel în parte este de 10 milioane coroane suedeze (SEK), sau aproximativ 900.000 de dolari.

Sezonul Premiilor Nobel 2022 a debutat luni, 3 octombrie, odată cu anunțarea laureatului pentru Fiziologie sau Medicină, iar Premiul Nobel pentru Științe Economice încheie ediția din acest an a Premiilor Nobel.

Probabil cel mai controversat dintre toate, Premiul Nobel pentru Pace, a fost acordat în acest an activiștilor pentru drepturile omului din Ucraina, Rusia și Belarus. Două organizații au fost premiate, Memorial din Rusia și Centrul pentru Libertăți Civile din Ucraina. Premiul Nobel pentru Pace din 2022 este, de asemenea, împărtășit cu Ales Bialiatski, activist pentru drepturile omului și democrație din Belarus.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Premiul Nobel pentru Pace 2022, acordat lui Ales Bialiatski și organizațiilor Memorial și Centrul pentru Libertăți Civile

Premiul Nobel pentru Literatură 2022, acordat scriitoarei franceze Annie Ernaux

Premiul Nobel pentru Chimie 2022, acordat cercetătorilor Carolyn R. Bertozzi, Morten Meldal și K. Barry Sharpless

Premiul Nobel pentru Fizică 2022, acordat lui Alain Aspect, John F. Clauser și Anton Zeilinger