Ultima carte pe care am citit-o: Vietasii de pe Rahova

La sfarsitul convorbirii cu unul dintre mesevisti (condamnatii pe viata din inchisoarea Rahova), autorul vomita in parcarea puscariei; in timpul unei alte intalniri, el isi recunoaste, starnit de povestirea vietasului, propriile pulsiuni criminale. Ca Hannibal Lecter din Tacerea mieilor, detinutii sunt puternici si siguri pe ei, iar discursul lor, prin continut si modulatie, ingrozeste. Diferenta specifica e ca Eugen Istodor nu ofera la schimb secvente autobiografice, precum interiorizata agenta a FBI-ului, ci… tigari Carpati fara filtru, ness, cartele telefonice.

Cati detinuti predispusi la confesiune, atatea istorii personale, starnind hohotele de ras ale reporterului sau, dimpotriva, ridicandu-i parul in cap de groaza. Cand o victima sau mai multe s-au incapatanat sa se impotriveasca agresorilor, acestia, pierzandu-si cumpatul ori actionand la rece, au devenit din pungasi – criminali. Trecerea acestui prag este focalizata de condamnati, care se detaseaza de ei insisi si se descriu din afara cu o „obiectivitate“ ce da fiori. Numai ca asumarea crimei, de obicei, lipseste. Ce vreti, asa le-a fost menit „mortaciunilor“: „Atata i-a fost lui ca sa vin sa-l iau, deci eu am fost ales“. Criminalul, el, este alesul destinului pentru ca firul vietii lui X sa se intrerupa. Curata tragedie antica!

Inchid volumul lui Eugen Istodor cu sentimente amestecate si cu convingerea ca o astfel de carte nu se va mai face la noi prea curand.

Vietasii de pe Rahova. Din marturiile unor condamnati pe viata
Eugen Istodor
Editura Polirom, 23,5 lei

Daniel Cristea-Enache, critic literar