Taramul de dincolo de timp

Toata lumea vorbeste in Siem-Rip despre templele Angkor si despre casa Angelinei Jolie, cumparata in apropierea acestora, in perioada cand actrita a filmat aici pentru Lara Croft – Tomb Raider. Capitala a Imperiului Khmer, care a dominat Indochina cu 1.000 de ani in urma, Angkor gazduieste peste 100 de temple, raspandite pe o suprafata de aproximativ 100 de kilometri patrati. Decaderea misterioasa (neelucidata inca) a vastului imperiu, intins de la Marea Chinei de Est pana la granita cu India, a fost pusa pe seama unor factori naturali, precum un mare cutremur (ipoteza putin pluazibila, tinand cont de faptul ca imensele constructii ridicate in urma cu douasprezece secole mai sunt si astazi in picioare) sau revarsarea Marelui Lac.

Redescoperit de catre francezi la mijlocul secolului al XIX-lea, ansamblul arhitectonic, unic in lume, de la Angkor a suferit multe distrugeri in mileniul de decadere ce a urmat prabusirii Imperiului Khmer, majoritatea constructiilor fiind serios afectate de extinderea junglei. In secolul XX, unele temple au fost curatate si partial refacute, iar altele lasate intacte, intr-o bizara simbioza a pietrei cu vegetatia. Vizitatorii sunt astazi pur si simplu uluiti de felul in care radacinile cuprind si distrug temple inalte de zeci de metri.

Phnom Pehn
Fosta capitala a coloniei franceze care, in secolul al XIX-lea, ingloba Laosul, Cambodgia si Vietnamul, Phnom Pehn-ul este unul dintre putinele locuri in care se poate sesiza faptul ca, totusi, Cambodgia revine, incet-incet, la normalitate. Planul urbanistic al orasului aduce cu cel al marilor metropole americane: strazi paralele, asfaltate si numerotate (doar cateva bulevarde largi purtand nume), cinematografe moderne, universitati (indigene, dar si straine), multe spatii verzi si o faleza incantatoare pe malul fluviului Mekong.

In cel mai inalt punct al orasului se inalta Wat Phnom (templul Phnom). La poalele lui se intinde un parc circular, unde vanzatorii de flori se cearta toata ziua cu maimutele, care fura tot ce le iese in cale. Una dintre atractiile majore ale orasului o reprezinta croaziera pe fluviul Mekong.

Numeroase ambarcatiuni pot fi inchiriate in acest scop, iar o astfel de calatorie se completeaza la asfintit cu vizitarea unui sat de pescari de pe partea opusa a fluviului. Satul este locuit in exclusivitate de vietnamezi, urcati pe rau in sus (Mekongul se varsa pe teritoriul Vietnamului, in apropierea orasului Ho Shi Min – fostul Saigon –, in cea mai fertila si populata delta a planetei) in cautarea coloniilor de creveti, care au disparut treptat din aval din cauza dezvoltarii industrale accelerate de acolo.

Din prima seara petrecuta in Phnom Pehn, simti peste tot aerul colonial: vile vechi ramase intacte in ciuda distrugerilor masive din timpul regimului khmerilor rosii, parcuri si piete in care se vand zeci de soiuri de fructe si de legume exotice, restaurante cochete, hoteluri si pensiuni in stil occidental. Aproximativ 10.000 de straini lucreaza in Phnom Pehn si cam tot atatia turisti – atrasi de aceasta tara fascinanta prin paradoxurile ei – se gasesc zilnic in oras. Singurul din Cambodgia in care „se da si ora exacta“ a Occidentului.

FACTS

In arhitectura de la Angkor Wat, un loc aparte il ocupa inscriptiile in alfabet khmer. Ele il preamaresc pe zeul caruia ii este dedicat templul (Vishnu), cu care Suryavarnam – regele care l-a ctitorit – a fost identificat de catre urmasi. Scrierea, ca si basoreliefurile, nu a fost realizata ca o reprezentare artistica, ci, mai degraba, a avut menirea de a fi parte integranta a ritualurilor sacre care s-au desfasurat in aceasta imensa incinta.

Departe de a distrage atentia de la intregul compozitiei sau de la geometria liniilor si a volumului, ornamentatiile pun in valoare mai bine formele desavarsite, atat din interiorul, cat si din exteriorul templelor. Infatisand personaje istorice, dar si fiinte fantastice – demoni sau zei –, basoreliefurile stau marturie credintelor si ritualurilor savarsite in incinta celui mai mare complex religios construit vreodata in lume.

Situata intre Vietnam, Laos Si Thailanda, Cambodgia a ramas parca agatata doar cu un picior in istorie. Care istorie s-a dovedit de multe ori mareata si de si mai multe ori sangeroasa pentru acest spatiu cu clima tropicala si cu oameni calzi si prietenosi. Primul gand care ii trece prin cap unui european cand aude de Cambodgia se refera, fara indoiala, la khmerii rosii si la atrocitatile comise aici, timp de 15 ani, de crudul regim comunist.

Cambodgia s-a asezat insa pe harta lumii in primul rand prin ansamblul religios de la Angkor si prin peisajele superbe de pe cursul superior al Mekongului sau prin cele de pe coasta scaldata de Marea Chinei de Sud.

Am parcurs-o de la nord-vest spre sud-est, in aprilie, cu rucsacul in spate. Dumneavoastra insa, daca va hotarati sa vizitati Indochina, ascultati – spre deosebire de mine – de sfaturile din ghidurile de calatorie si evitati lunile de primavara, cand temperatura depaseste constant 40 de grade la umbra.

Poipet
Trecerea frontierei intr-o zi de aprilie la orele amiezei este un calvar: caldura inabusitoare, inghesuiala de nedescris, formalitati greoaie si multa-multa mizerie. Daca in partea thailandeza sistemele informatice fac formalitatile mai suportabile, functionarii khmeri au mari probleme cu gestionarea timpului. In zona libera, Poipet, s-a instalat paradisul jocurilor de noroc.

Intrucat in Thailanda acestea sunt interzise, pasionatii unor asemenea distractii primesc un permis special si trec granita pentru a-si cheltui banii in cele peste zece cazinouri luxoase de aici, in fata carora sute de cersetori isi „castiga“ existenta sub soarele dogoritor. O data trecut „dincolo“, am avut un soc: mi-am dat seama ca diferenta intre Cambodgia si restul lumii este de cel putin 100 de ani. Drumuri nationale neasfaltate sau gaurite de mine, lipsa apei potabile, pamant sterp, animale si oameni rahitici – toate acestea sunt marturii vii ale vitregiei naturii, dar si ale sangeroasei istorii recente.

Siem-Rip
Drumul pana la Siem-Rip, oras aflat in vecinatatea celebrelor temple de la Angkor, l-am parcurs cu autobuzul unei agentii de turism contractate la Bangkok: 120 de kilometri in patru ore. Pamantul rosu, bogat in fier, nu ofera prea multe locuitorilor: semiarid si napadit de insecte, face imposibila cultivarea cerealelor; doar palmieri si, rareori, cocotieri pot fi vazuti in zare.

Casele din satele de pe drum aduc cu cele din filmele anilor ’60 despre tarile Africii centrale: unicamerale, inaltate pe piloni si fara nici o facilitate moderna.

Nu exista apa curenta nici macar in centrul satelor, de electricitate sau alta sursa de energie ce sa mai vorbim. Majoritatea caselor au sapata in fata o groapa in care ploile din anotimpul umed isi aduna apa – deseori insuficienta pentru igiena si adaparea animalelor.

Aprovizionarea cu apa potabila se face in canistre si recipiente din plastic, cu sprijinul misiunilor de dezoltare, guvernul nefiind inca in masura sa sustina singur aceasta activitate.
Am vazut in multe sate gramezi de peturi ce asteptau sa fie date in schimbul celor pline, care sunt aduse zilnic cu camioane purtand insemnele agentiilor ONU sau pe cele ale ONG-urilor active in zona.