Clubul nostru din Havana

Ghid practic
SCHIMB VALUTAR.
La Varadero, ca si in alte localitati exclusiv turistice, se poate plati direct in euro.

TAXE SPECIALE.
La plecarea din Cuba, pe aeroport, se aplica o taxa de 25 de pesos convertibili (25 de euro). Ghidul nu va pomeni de ea decat in ultima clipa.

PIATA NEAGRA.
In piata de langa catedrala din Havana, veti fi abordati de mici comercianti care, pe langa produsele traditionale, va vor oferi cutii cu trabucuri originale. Marcile bune (Esplendidos, Cohiba, Hoyo de Monterrey, Romeo y Juliet, Partagas) costa in jur de 15-25 de euro cutia de 25 de bucati (in magazin, costa in medie de zece ori mai mult). Un humidor semiprofesional: de la 60 de euro.

TAXIURI.
Inchirierea taxiurilor de epoca valoreaza 15 euro/ora. Taxiurile obis-nuite se platesc la kilometru (1,5 euro), iar motocicletele cu trei roti (Coco Rico) ? sub 1 euro/km. Bicicletele cu 3 roti: 0,5 euro/km.

CURENT ELECTRIC.
Reteaua e la 110 volti, nu la 220 ca in Europa continentala. La receptia hotelului, chargerele costa 3 euro.

Cuban Live Show
Spectacolul stradal, reprezentat ( in imagine) de o trupa pe catalige, dureaza in Cuba 365 de zile pe an si celebreaza romul, trabucurile, focul (Fiesta del Fuego) si orice alt lucru care predispune la muzica si la dans.
Peste tot, turistii sunt intampinati de mici orchestre ambulante, ai caror membri nu vor intinde niciodata sapca pentru a cersi cateva monede. Dupa ce vor interpreta Chan chan, Hasta la siempre sau Dos gardenias, ei va vor oferi spre cumparare (contra a 10 pesos convertibili, adica aproximativ 10 euro) CD-uri artizanale cu melodiile interpretate.

Doar Cuba mai e ce-a fost. Mai exact, ceea ce era in anii ?50, inainte ca Fidel Castro, sustinut de Camillo Cienfuegos si, mai ales, de Che Guevara, sa doboare regimul dictatorial al lui Fulgencio Batista si sa instaureze comunismul de tip subtropical in cea mai mare insula din Caraibe, aflata, de altminteri, la o aruncatura de bat de Miami.

Vestigiile epocii proamericane sunt ? toate ? inca la vedere: Havana e impanzita de mii de automobile Ford, Oldsmobile, Cadillac sau Chevrolet datand din 1930-1950 si aflate in perfecta stare de functionare (costa intre 3.000 si 5.000 de dolari, dar nu pot fi scoase din tara), cartierul rezidential de vile e ca si neschimbat, fabrica de tutun Partagas merge din plin, muzica se aude peste tot (in conditiile in care artistii din Buena Vista Social Club iau majoritatea Premiilor Grammy la categoria latino), iar romul (el ron) curge in valuri, atat in varianta straight, cat si, mai ales, mixat cu arta, in cocktailuri: Mojito, Daiquiri, Pina Colada, Cuba Libre.

Doar ca, in acest din urma amestec, se foloseste Coca Cola importata din Mexic, nu din SUA (tara incriminata frecvent de lozincile pictate pe ziduri, care inlocuiesc aici ideea de reclama).

De altfel, izolarii comandate de vecinul de la nord (catre care ambarcatiuni de toate felurile continua sa plece, intesate de refugiati, la adapostul noptii) i se raspunde cu un contraboicot: dolarul (candva, moneda alternativa) este taxat suplimentar cu 20% la cursul de schimb, cardurile emise in SUA sunt refuzate si, pentru orice eventualitate, nu exista bancomate, toate schimburile fiind facute la hotel sau la banca.

In plus, CNN-ul de limba engleza este bruiat la hotel, ?just in case? (bzzzzzz). Romul clasic, cel creat pe la 1870 de familia lui don Facundo Baccardi, dar devenit ? dupa 1959 ? ?rum? in America, acum se numeste Havana Club (?ron?) si este, in continuare, cel mai bun din lume. Intrat in portofoliul firmei franceze Pernod Ricard, romul este produs anual in cantitati mari, peste 2,4 milioane de ladite (x 9 litri) si respecta pana la fanatism rigorile traditionale, sub coordonarea nemiloasa a lui José Navarro, ?el maestro ronero?.

Ca o ironie pentru americanofobie (generata de blocada ce dureaza de o jumatate de secol), Havana Club se invecheste in butoaie de stejar alb american, achizitionate insa, pe o filiera complicata, din Europa si folosite o singura data.