Home » Cultură » O carte pe zi: „Puterea”, de Naomi Alderman. Un roman înspăimântător despre ce ar putea deveni lumea

O carte pe zi: „Puterea”, de Naomi Alderman. Un roman înspăimântător despre ce ar putea deveni lumea

Publicat: 07.08.2018
În urmă cu doi ani, a apărut acest roman care a atras imediat atenţia, a fost inclus de The New York Times pe lista celor mai bune zece cărţi ale anului 2017, s-a spus că ar fi fost una dintre cărţile preferate ale fostului preşedinte Barak Obama şi a fost deja tradus în mai multe limbi. Un roman înspăimântător despre ce ar putea deveni lumea.

Ce s-ar întâmpla dacă femeile ar căpăta brusc o putere nimicitoare şi nemaivăzută?

A venit vremea ca femeile să preia puterea de la bărbaţi. Din senin, printre femei se răspândeşte o nouă putere. Mai întâi o au doar fetele de 15 ani, dar foarte curând o au toate femeile: posedă o energie suplimentară, o descărcare de energie, ca un fulger sau ca un impuls electric, din ce în ce mai puternic, cu care pot produce vătămări şi chiar moartea. Harul acesta e o enigmă pentru oamenii de ştiinţă. Nu există antidot. Fireşte, treptat harul scapă de sub control. „O formă de putere la care nu poţi să renunţi şi pe care n-o poţi da la schimb”. Apar forumuri pe internet care le îndeamnă pe fete să se unească şi să comită lucruri groaznice, FBI se străduieşte să le închidă, dar apar mereu mai multe. Harul se răspândeşte în toată lumea, femeile care îl au (înainte de a-l avea toate) se recunosc după un simbol: „palma cu un ochi în mijloc, din care se răspândesc tentacule de curent electric, ca nişte membre, ca ramurile unui copac”. Se ajunge curând la violenţe, răzbunări, justificate în cazurile în care femeile fuseseră violate şi abuzate, dar nejustificate în cele mai multe alte cazuri. Apar excesele şi ideile extremiste: bărbaţii trebuie eliminaţi. „De câţi bărbaţi avem nevoie efectiv? Bărbaţii sunt periculoşi, comit majoritatea infracţiunilor, sunt mai puţin inteligenţi, mai puţin conştiincioşi, mai puţin harnici, gândesc cu muşchii şi cu puţa. Bărbaţii sunt mai predispuşi la boli şi sunt o povară în spinarea ţării. Da, avem nevoie de ei ca să facem copii, dar de câţi avem nevoie în scopul ăsta? De mai puţini decât femei. Bărbaţi buni, curaţi, ascultători, pentru ei va exista mereu loc. Dar câţi bărbaţi sunt aşa? Poate unul din zece”. Restul trebuie exterminaţi. Lumea e repornită de la zero cu un efect necontrolat şi devastator, sclavie, războaie, orori, absurdităţi.

O acţiune complicată, care cuprinde lumea întreagă, inclusiv spaţiul românesc, cu războaie nimicitoare.

O replică, s-a spus, la „Povestea slujitoarei”, celebrul roman semnat de Margaret Atwood. Care declara: „Electrizantă! Şocantă! O să vă facă părul măciucă! După care o să vă facă să vă revizuiţi atitudinea în legătură cu tot”.

The Times scria: „O ipoteză fascinantă despre cum ar fi arătat lumea dacă sexismul ar fi fost avut drept ţintă celălalt sex milenii la rând”.

Naomi Alderman, născută în 1974, este o scriitoare britanică, a câştigat mai multe premii şi a fost inclusă pe lista Granta a celor mai buni zece tineri romancieri britanici.

Naomi Alderman – „Puterea”. Editura Storia Books. Traducere din engleză de Miruna Voiculescu. 424 pag.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
Secretul unui „nou început” poate fi chiar anotimpul de vară, spun psihologii
Secretul unui „nou început” poate fi chiar anotimpul de vară, spun psihologii
Câți kilometri are cel mai lung pod din lume și în cât timp poate fi traversat cu mașina?
Câți kilometri are cel mai lung pod din lume și în cât timp poate fi traversat cu mașina?
Arheologii au descoperit cele mai vechi unelte de lemn din istoria omenirii
Arheologii au descoperit cele mai vechi unelte de lemn din istoria omenirii
Ceva ciudat s-a întâmplat cu Pământul în 2010, iar oamenii de știință tot nu înțeleg ce a fost
Ceva ciudat s-a întâmplat cu Pământul în 2010, iar oamenii de știință tot nu înțeleg ce a fost
Cum să faci un avion de hârtie „aprobat” de NASA?
Cum să faci un avion de hârtie „aprobat” de NASA?
Acidificarea oceanelor distruge viața socială a peștilor de recif
Acidificarea oceanelor distruge viața socială a peștilor de recif
Uneltele antice arată ce foloseau chirurgii din dinastia Ming pe post de anestezic
Uneltele antice arată ce foloseau chirurgii din dinastia Ming pe post de anestezic
Un proces inspirat de păianjeni transformă proteinele din porumb într-un material similar plasticului
Un proces inspirat de păianjeni transformă proteinele din porumb într-un material similar plasticului
Sucul de roșii și soia reduce inflamația la adulții cu obezitate
Sucul de roșii și soia reduce inflamația la adulții cu obezitate
Activitățile care te ajută să îmbătrânești sănătos fără efort fizic
Activitățile care te ajută să îmbătrânești sănătos fără efort fizic
Test de cultură generală. Care este cea mai rară culoare din natură?
Test de cultură generală. Care este cea mai rară culoare din natură?
Premieră mondială: rezervă uriașă de „apă reîmprospătată”, descoperită la 200 de metri sub fundul mării
Premieră mondială: rezervă uriașă de „apă reîmprospătată”, descoperită la 200 de metri sub fundul mării
Incident medical fără precedent la bordul ISS: Un astronaut NASA a rămas brusc fără voce
Incident medical fără precedent la bordul ISS: Un astronaut NASA a rămas brusc fără voce
Jumătate dintre elevii români s-au gândit la sinucidere, arată un raport îngrijorător
Jumătate dintre elevii români s-au gândit la sinucidere, arată un raport îngrijorător
România va avea primul centru de date din lume cu Inteligență Artificială Cuantică
România va avea primul centru de date din lume cu Inteligență Artificială Cuantică
Au avut nevoie de 22 de ani pentru a-l restaura. Semnificaţiile incredibile ascunse de Leonardo da Vinci în acest tablou
Au avut nevoie de 22 de ani pentru a-l restaura. Semnificaţiile incredibile ascunse de Leonardo da Vinci în acest tablou
Un tânăr cercetător a reușit să producă benzină și motorină din plastic reciclat
Un tânăr cercetător a reușit să producă benzină și motorină din plastic reciclat
Unde pleacă românii în 2026? Destinațiile exotice sunt în topul preferințelor!
Unde pleacă românii în 2026? Destinațiile exotice sunt în topul preferințelor!