O carte pe zi: „Trei ani în labirint”, de Jay Hosking

Autorul Jay Hosking are la sfârşitul romanului său o pagină intitulată „Material esenţial pentru ascultat”. Sunt vreo douăsprezece trimiteri la piese muzicale de lungimi diferite, care s-ar potrivi lecturii. Faceţi un experiment: ascultaţi de pe Youtube măcar prima piesă, William Basinski – „The deintegration loops”. Nu cred să existe ceva mai învăluitor, mai copleşitor, mai obsedant, mai potrivit pentru a însoţi lectura acestei cărţi. Intri într-o altă lume şi eşti altfel pregătit pentru această carte stranie, „o combinaţie incendiară de roman science-fiction şi thriller psihologic” (Kirkus Review)

 

Un roman foarte ambiţios structurat, cu o întoarcere în timp, în care e pusă în discuţie chiar natura timpului. Acţiunea se petrece în trei ani succesiv, dar invers cronologic. În aceste trei perioade de timp, în care se întoarce de mai multe ori, obsesiv, protagonistul, nenumit, pare să-şi obţină o dublură, în timp ce-şi caută sora mai mare dispărută şi pe partenerul acesteia, tot timpul având grijă de un şobolan micuţ de laborator. (De fapt, titlul original al cărţii este „Trei ani cu şobolanul” şi nu „Trei ani în labirint”). Cei doi dispăruţi sunt cercetători într-un laborator şi e de presupus că, prin ştiinţa lor, şi-au pregătit dispariţia. Cu ce scop, e neclar.

 

După experienţe stresante – oameni, apartamente, blocuri şi străzi care dispar din peisaj, ca şi cum n-ar fi fost, nimeni nu ştie că ar fi existat -, protagonistul reuşeşte să intre în trecut. Intrarea în trecut, când în sfârşit se petrece, se face prin intermediul unei cutii sofisticate, cu sertare şi oglinzi interioare, lăsate de cei dispăruţi în apartamentul în care trăiseră. Şi fireşte, cei doi lăsaseră şi şobolanul pe care îl ia în grijă protagonistul.

 

Continuarea pe Mediafax.