Home » D:News » Telepatia există! Oamenii de ştiinţă au conectat „minţile” a doi şobolani (VIDEO)

Telepatia există! Oamenii de ştiinţă au conectat „minţile” a doi şobolani (VIDEO)

Publicat: 01.03.2013
Cercetătorii au reuşit să dezvolte o formă rudimentară de telepatie la animale, astfel încât doi şobolani să îşi poată transmite instrucţiuni numai cu ajutorul minţii. Comunicarea a funcţionat chiar şi în cazul unor şobolani aflaţi la mare distanţă unul de altul, pe continente diferite.

Folosind microcipuri implantate în creierele lor, şobolanii au reuşit să comunice între ei şi să colaboreze pentru a rezolva sarcini simple, chiar dacă, într-unul dintre experimente, se aflau la mii de kilometri depărtare unul de celălalt.

Autorii experimentlor susţin că acesta este primul exemplu de interfaţă creier/creier, care alimentează speranţa că, într-o bună zi, animalele, dar şi oamenii, vor putea citi gândurile semenilor lor.

Experimentele au fost realizate de oameni de ştiinţă de la Universitatea Duke, SUA, şi, după părerea lor, demnostrează, pentru prima dată, că poate fi realizat un canal de schimb direct de informaţii de ordin comportamental între creierele a două animale, fără a recurge la formele obişnuite ale comunicării dintre animale.

Conducătorul studiului, Miguel Nicolelis, un pionier în studiul interfeţelor creier/computer, afirmă că studiul este primul pas către conectarea telepatică a mai multe minţi, pentru a forma un „computer viu” sau o „reţea de creiere” ce va permite împărtăşirea informaţiei în cadrul unui grup de animale.

”E imposibil să prevedem ce caracteristici noi ar ieşi la iveală atunci când animalele ar interacţiona ca parte a unei reţele de creiere”, a spus cercetătorul. „Teoretic, ne-am putea imagina că o combinaţie de creiere ar putea elabora soluţii la care un creier individual nu ar putea ajunge singur.”

Rezultatele experimentelor au fost prezentate într-un articol publicat în Scientific Reports, arătând cum electrozii microscopici implantaţi în creierele şobolanilor au permis acestora să îşi transmită unul altuia instrucţiuni, chiar dacă erau complet separaţi unul de altul.

Primul şobolan, denumit „encodor”, a fost învăţat să găsească apa în cuşca sa, apăsând o pârghie atunci când apărea un semnal luminos.

Creierul lui a fost conectat cu cel al unui alt şobolan, numit „decodor”, căruia nu i se prezentau semnale luminoase. Acesta al doilea animal se putea baza doar pe instrucţiunile primite pe calea minţii, dar, când a fost stimulat corespunzător, a reuşit totuşi să apese pârghia potrivită, pentru a primi răsplata, în 70% din cazuri – mult mai mult decât ar fi fost probabil din punct de vedere statistic, dacă ar fi acţionat la întâmplare. Acest lucru demonstrează că el a fost ghidat mental de celălalt şobolan, „encodorul”.

Remarcabil este şi faptul că această comunicare pare să funcţioneze în ambele sensuri. Şobolanul „encodor” nu primea nicio răsplată (chiar dacă acţionase corect) dacă şobolanul „decodor” acţiona greşit; ca rezultat, „encodorul” a devenit mai hotărât şi a a generat semnale cerebrale mai clare pentru a-l ghida pe decodor. Oamenii de ştiinţă au observat că atunci când „decodorul” greşea, „encodorul” prezenta nişte schimbări atât în funcţia cerebrală, cât şi în comportament, pentru a-şi face partenerul să înţeleagă mai uşor ce trebuia să facă. 

Un alt test a implicat perechi de şobolani care trebuiau să deosebească o deschidere îngustă de una largă, folosindu-şi doar „mustăţile” (numite ştiinţific vibrize, acestea sunt peri senzitivi, un important organ de simţ pentru rozătoare.) Din nou, s-a constata că semnalele transmise de un şobolan îl ajutau pe celălalt să îndeplinească acţiunea corect pentru a obţine o răsplată.

Rezultatele arată că şobolanul decodor începe să dezvolte un fel de dublă identitate, creierul său integrând semnale de la două seturi de vibrize – ale sale şi ale partenerului său. Pe cortexul senzorial al decodorului încep să fie reprezentate informaţiile tactile provenite nu numai de la propriile sale vibrize, ci şi de la cele al şobolanului encodor.

Experimentul a fost repetat cu o altă pereche de şobolani, dintre care unul se găsea în Durham, SUA, iar altul în Natal, Brazilia.

Telepatie transcontinentală: comunicarea mentală între şobolani a funcţionat chiar la mare distanţă.

Înregistrând semnalele cerebrale emise de unul dintre şobolani şi transmiţându-le prin internet celuilat, a putut fi modificat comportamentul acestuia din urmă, în ciuda distanţei foarte mari. 

Sursa: Mail Online

 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Inteligența Artificială poate dezvălui bolile înscrise în ADN-ul nostru
Inteligența Artificială poate dezvălui bolile înscrise în ADN-ul nostru
De ce unele cuvinte ne atrag atenția mai mult decât altele? Experții spun că totul depinde de cum sună fiecare
De ce unele cuvinte ne atrag atenția mai mult decât altele? Experții spun că totul depinde de cum sună fiecare
Dezamăgirea modifică chimia creierului și comportamentul, arată un studiu efectuat pe șoareci
Dezamăgirea modifică chimia creierului și comportamentul, arată un studiu efectuat pe șoareci
Test de cultură generală. Ce au oamenii în comun cu rechinii?
Test de cultură generală. Ce au oamenii în comun cu rechinii?
Ceva s-a prăbușit pe Lună, iar astronomii au reușit să înregistreze momentul
Ceva s-a prăbușit pe Lună, iar astronomii au reușit să înregistreze momentul
De ce prețurile petrolului din România rămân neschimbate?
De ce prețurile petrolului din România rămân neschimbate?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Care este orașul european „campion la mâncare”?
Care este orașul european „campion la mâncare”?
Marte nu mai este o prioritate pentru SUA. Unde vrea să ajungă Donald Trump mai întâi de toate?
Marte nu mai este o prioritate pentru SUA. Unde vrea să ajungă Donald Trump mai întâi de toate?
Unde este cel mai lung drum drept din Europa și cine l-a construit?
Unde este cel mai lung drum drept din Europa și cine l-a construit?
Românii și preferințele culinare: Care oraș din România este „capitala șaormei”?
Românii și preferințele culinare: Care oraș din România este „capitala șaormei”?
Cum și-a salvat Pământul apa de la distrugere totală în urmă cu 4,6 miliarde de ani
Cum și-a salvat Pământul apa de la distrugere totală în urmă cu 4,6 miliarde de ani
Evenimentele care au construit România: cum reținem istoria fără să o transformăm într-o listă de date
Evenimentele care au construit România: cum reținem istoria fără să o transformăm într-o listă de date
Sonda MAVEN se rotește neputincioasă după ce s-a pierdut contactul
Sonda MAVEN se rotește neputincioasă după ce s-a pierdut contactul
Controversele din spatele unei legende științifice. Louis Pasteur: ce ne spun caietele sale secrete despre etica științei
Controversele din spatele unei legende științifice. Louis Pasteur: ce ne spun caietele sale secrete despre etica științei
Electrocasnicele obișnuite emit particule nocive în cantități uriașe, arată un studiu
Electrocasnicele obișnuite emit particule nocive în cantități uriașe, arată un studiu
Cactusul care înflorește doar o dată pe an: o poveste despre frumusețe efemeră și misterul naturii
Cactusul care înflorește doar o dată pe an: o poveste despre frumusețe efemeră și misterul naturii
Una dintre cele mai faimoase fosile ar ascunde un membru cu totul nou al arborelui nostru genealogic
Una dintre cele mai faimoase fosile ar ascunde un membru cu totul nou al arborelui nostru genealogic