Home » D:News » Cutremur, luni, în Vrancea. Este cel mai mare din 2015

Cutremur, luni, în Vrancea. Este cel mai mare din 2015

Cutremur, luni, în Vrancea. Este cel mai mare din 2015
Publicat: 16.03.2015
Cutremurul produs luni, la ora 17.49, în zona seismică Vrancea, a avut 4,6 grade pe scara Richter, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).

Seismul a avut loc, la ora 17.49, la o adâncime de 115 kilometri, având epicentrul în judeţul Buzău, potrivit site-ului INFP.

Iniţial INFP a indicat o magnitudine de 4,7 grade şi o adâncime de 140 de kilometri.

Cutremurul s-a resimţit, la intensitate mică, la Bucureşti, Focşani, Brăila şi Galaţi, a declarat pentru Mediafax directorul Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP), Constantin Ionescu.

Cele mai apropiate oraşe de epicentru sunt Covasna (30 km), Târgu Secuiesc (44 km), Sfântu Gheorghe (56 km), Râmnicu Sărat (57 km) şi Focşani (58 km), potrivit site-ului INFP.

În weekend au avut loc patru cutremure, cu magnitudinea cuprinsă între 3,1 şi 3,9 grade pe scara Richter, în zona seismică Vrancea, potrivit INFP.

Cutremurul de luni este, alături de un alt seism cu magnitudinea de 4,6 grade, care s-a produs în 24 ianuarie, tot în zona seismică Vrancea, cel mai mare de anul acesta.

În 22 noiembrie 2014, în Vrancea s-a produs un cutremur de 5,7 grade, fiind cel mai mare ca magnitudine înregistrat în România în ultimii 10 ani. Seismul a fost simţit şi în Bucureşti şi a fost urmat de mai multe replici, care nu au depăşit însă 3,3 grade. Din cauza cutremurului, alimentarea cu energie electrică a fost afectată în mai multe localităţi din judeţul Galaţi. Serviciile de ambulanţă din Vrancea au primit mai multe apeluri pentru atacuri de panică, iar funcţionarea unor reţele de telefonie mobilă a fost afectată temporar.

Sursă: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase