Home » D:News » OMS: se lucrează la peste 70 de vaccinuri împotriva COVID-19. Trei sunt în teste clinice

OMS: se lucrează la peste 70 de vaccinuri împotriva COVID-19. Trei sunt în teste clinice

OMS: se lucrează la peste 70 de vaccinuri împotriva COVID-19. Trei sunt în teste clinice
Publicat: 15.04.2020
Până în data de 11 aprilie 2020, se lucra la peste 70 de vaccinuri din care 3 au ajuns în faza de testare clinică.

Pandemia de COVID-19 pune presiune pe comunitatea ştiinţifică şi pe medici pentru a găsi tratamente pentru cei infectaţi, dar şi pentru a dezvolta vaccinuri care să asigure imunizarea de masă. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat că până în prezent se lucrează la peste 70 de vaccinuri împotriva COVID-19, dintre acestea trei ajungând deja în faza de testare clinică, notează Science Alert.

Producerea unui vaccin care să poată fi folosit împotriva COVID-19 se dovedeşte a fi un proces complicat, care foloseşte o cantitate mare de resurse materiale şi umane şi care are nevoie de timp pentru a fi completat. Deşi epidemia de COVID-19 este cea de a doua pandemie din acest secol, cealaltă fiind gripa porcină, oamenii de ştiinţă încă nu au reuşit să identifice un vaccin împotriva familiei coronavirusurilor, care a produs anterior şi epidemiile SARS şi MERS.

Dată fiind amploarea acestei pandemii, statele şi companiile direcţionează personal calificat şi resurse pentru a dezvolta un vaccin care ar putea să ţină sub control acest patogen. Pentru a produce mai repede un astfel de vaccin, autorităţile au aprobat o scurtare a procesului obişnuit: testarea în laborator, pe animale, pe un grup de oameni restrâns şi apoi pe un eşantion uman mai larg şi astfel s-a ajuns în situaţia în care compania chinezească CanSino se află în cea de a doua fază a testelor umane şi companiile americane: Pharmaceuticals şi Moderna au început, la rândul lor, testele pe oameni.

Deşi publicul larg se bucură la perspectiva unui vaccin împotriva coronavirusului, cu unele excepţii regretabile, unii cercetători subliniază faptul că sărirea sau urgentarea anumitor etape poate să ducă la expunerea subiecţilor umani la o serie de riscuri inutile. „Modul în care reduci aceste riscuri este mai întâi să arăţi că nu apar la animalele de laborator”, explică dr. Peter Hotez, decan al Baylor College of Medicine. „Am înţeles importanţa accelerării calendarului pentru vaccinuri în general, dar din tot ce ştiu acesta nu este vaccinul cu care ar trebui să încercăm asta”, mai adaugă el.

Citeşte şi:

De ce imunitatea de turmă este ineficientă în cazul pandemiei de COVID-19?

Agentul responsabil de coronavirus, izolat de cercetători canadieni

 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”