Home » D:News » În premieră: a fost descoperit un rechin hibrid!

În premieră: a fost descoperit un rechin hibrid!

În premieră: a fost descoperit un rechin hibrid!
Publicat: 03.01.2012
Pentru prima dată, oamenii de ştiinţă au identificat mai multe exemplare de rechin, prinse în apele Australiei, ca fiind „corcituri” – rezultatul unei încrucişări între două specii de rechin cu înotătoare negre. În opinia specialiştilor, fenomenul ar putea indica faptul că marii prădători se adaptează schimbărilor climatice, prin mijloace neaşteptate.

Este vorba, spun zoologii australieni de la Universitatea Queensland şi Universitatea James Cook, despre hibrizi între rechinul cu înotătoare negre comun (Carcharhinus limbatus – foto) şi rechinul cu înotătoare negre australian (Carcharhinus tilstoni); ambele specii se recunosc după vârfurile negre ale înotătoarelor pectorale.

Specia australiană este ceva mai mică şi trăieşte doar în apele calde de la tropice, dar specia hibridă este mai robustă şi a fost găsită la 2.000 km depărtare de coastă, în ape mai reci.

E posibil, spun experţii, ca acest fenomen să fie o expresie a adaptării speciilor de rechin la schimbările determinate de încălzirea globală.

Indivizii hibrizi sunt fertili şi s-au reprodus deja timp de mai multe generaţii, arată studiile genetice.

Specia hibridă a fost identificată în cadrul unor studii genetice asupra populaţiilor de rechini din apele Australiei. Cercetătorii au fost intrigaţi de faptul că unele exemplare, care păreau, după aspectul exterior, a aparţine uneia dintre specii, prezentau o configuraţie genetică specifică celeilalte specii de rechin cu înotătoare negre. Aşa au descoperit că, în realitate, e vorba, practic, despre o nouă specie, apărută ca urmare a încrucişării între Carcharhinus limbatus şi Carcharhinus tilstoni.

Descoperirea este o ilustrare a „evoluţiei în acţiune”, cum a numit-o Jess Morgan, cercetător la Universitatea Queensland.

Sursa: AFP

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase