Home » Istorie » După 500 de ani, mormântul lui Iisus a fost deschis din nou. ”Am fost uimiţi ce am găsit sub plăcile de marmură” – VIDEO

După 500 de ani, mormântul lui Iisus a fost deschis din nou. ”Am fost uimiţi ce am găsit sub plăcile de marmură” – VIDEO

Publicat: 28.10.2016
Pentru prima oară, cercetătorii au descoperit suprafaţa care, tradiţional, este considerată a fi mormântul lui Iisus. Localizat în Biserica Mormântului Sfânt din Ierusalim, mormântul a fost acoperit cu plăci de marmură în secolul XVI, cel târziu.

Fredrik Hiebert, un arheolog al National Geographic Society, a afirmat că „plăcile de marmură ce acopereau mormântul au fost înlăturate şi am fost uimiţi de cantitatea de materiale aflate sub acestea. Vor exista lungi analize ştiinţifice, dar, în final, vom fi capabili să descoperim piatra pe suprafaţa căreia a fost depus trupul lui Iisus.”

Potrivit tradiţiei, Iisus a fost întins pe o piatră cioplită ce provenea dintr-o peşteră calcaroasă după ce a fost crucificat de către romani în anul 30 e.n. sau, probabil, în anul 33. La 3 zile după moartea sa, a înviat, iar femeile care au venit să îi ungă trupul au constatat că mormântul era gol. Această piatră este acum anexată unei structuri numită Edicule (de la latinul aedicule, casă mică), care a fost, ulterior, reconstruită între anii 1808-1810 după ce a fost distrusă de un incendiu. Apariţia acestui mormânt oferă cercetătorilor o mare oportunitate de a studia ceea ce se consideră a fi, în religia creştină, cel mai sfânt loc. Analiza acelei pietre originale îi va ajuta să descopere nu numai forma originală a mormântului, ci şi cum a devenit un loc de venerare din momentul în care a fost identificat de către Elena, mama împăratului roman Constantin, în anul 326.

Înăuntrul acestui mormânt, lumina emanată de lumânări şi candele face posibilă observarea unor detalii care, de obicei, sunt trecute cu vederea. Biserica Mormântului Sfânt se află, în acest moment, în custodia a şase religii creştine. Biserica Ortodoxă Greacă, Biserica Romano-Catolică şi Biserica Ortodoxă Armeană deţin cel mai mult controlul asupra acestei zone, iar statutul unor părţi ale acestei biserici care sunt considerate locuri comune de veneraţie  pentru toate religiile, inclusiv mormântul, a fost reglementat printr-un acord care consemna dreptul de custodie al tuturor religiilor.

Integritatea acelui Edicule menţionat anterior, restaurat în secolul XIX, a reprezentat o dilemă timp de zeci de ani. A fost afectat de cutremurul din anul 1927, iar autorităţile britanice au fost forţate să îl restaureze în anul 1947,  prin poziţionarea unor grinzi exterioare.

În anul 2015, Partiarhia Ortodoxă Greacă din Ierusalim, cu acordul altor 2 mari comunităţi, au invitat membrii Universităţii Tehnice Naţionale din Atena să studieze acest sit, şi au demarat o nouă restaurare a sa în luna martie a acestui an, care se preconizează că va fi finalizată în primăvara anului 2017.

Sursa: National Geographic

Citeşte şi:

De ce a murit Iisus? Un om de ştiinţă oferă un nou răspuns

„Calendarul creştin este greşit. Iisus nu s-a născut când se crede”, anunţă Papa în noua sa carte

Un tunel din epoca lui Iisus Cristos, descoperit de arheologii israelieni

Oamenii de ştiinţă au reconstituit figura lui Iisus. Cum a arătat acesta în realitate – FOTO

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”