Home » Istorie » Celebra epavă USS Indianapolis, ce a jucat un rol important în timpul primelor bombardamente nucleare, a fost descoperită după 72 de ani de la momentul scufundării

Celebra epavă USS Indianapolis, ce a jucat un rol important în timpul primelor bombardamente nucleare, a fost descoperită după 72 de ani de la momentul scufundării

Publicat: 22.08.2017
Cercetătorii susţin că au localizat epava crucişătorului USS Inadianapolis, care a îndeplinit un rol crucial în timpul bombardamentelor nucleare de la Hiroshima.

Crucişătorul din cel de-Al Doilea Război Mondial a fost doborât de torpilele japoneze în timpul unei misiuni de transportare a unor componente ale bombei nucleare ”Băieţelul” uilizate în cadrul bombardamentului de la Hiroshima, informează AP.

În timpul misiunii, la bordul navei se aflau aproximativ 1200 de membri. Dintre aceştia 900 au fost ucişi, majoritatea de rechini, iar aproximativ 300 au supravieţuit. Crucişarul Indianapolis naviga între Guam şi Golful Leyte, iar pe data de 30 iulie 1945 a fost lovit de către două torpile ale unui submarin japonez. În 12 minute nava era deja scufundată. 

În cadrul expediţiei lansate de cofondatorul Microsoft, Paul Allen, epava navei a fost descoperită în nordul Oceanului Pacific la peste 5.500 de metri sub suprafaţa apei, după 72 de ani de la scufundare.  În decursul anilor, mai multe cărţi au amintit de dezastrul naval şi rolul său important în timpul construirii bombei nucleare  ”Băieţelul”. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu

Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor

Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul

Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?

Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme

Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile

O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa

Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină

Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul

La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?

Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri

O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol

De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani

Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate

Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat

Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile

Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă

Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”