#CentenarulRosu Povestea singurului ziar românesc care a apărut în Siberia, cu 100 de ani în urmă

Gazeta Transilvaniei şi-a ţncetat apariţia odată cu retragerea armatei române din zona Braşovului, în toamna anului 1916, iar redactorii publicaţiei s-au stabilit iniţial în Bucureşti, apoi la Iaşi. În iunie 1917, după sosirea primului detaşament de ofiţeri, gradaţi şi soldaţi voluntari din Kiev la Iaşi, Voicu Niţescu, directorul Gazetei Transilvaniei, şi Victor Branişte au plecat în Rusia, spre Siberia, ca propagandişti ai comisiei de recrutare a Guvernului român de la Iaşi, pentru aducerea de voluntari din prizonierii aflaţi în lagărele ruseşti, conform Mediafax.

 

Activitatea comisiei a fost oprită de izbucnirea revoluţiei în Rusia, o parte din membrii acesteia reuşind să se întoarcă în Moldova, după multe peripeţii în partea europeană a Rusiei, în timp ce alţi membri, a căror retragere a fost tăiată, au luat drumul spre Siberia, alături de ei mergând şi un grup de voluntari şi foşti prizonieri care nu au reuşit să treacă în Moldova.

 

În toamna şi iarna anului 1918 se formează un al doilea Corp al voluntarilor români, după desfiinţarea Corpului Volunarilor din Kiev, în urma izbucnirii revoluţiei ruseşti. Corpul Voluntarilor Români a avut iniţial sediul în Celiabinsk, apoi în Irkutsk, iar în primăvara anului 1919 s-a transformat în Legiune. Cel mai numeros grup de ofiţeri şi voluntari români se găsea concentrat în vestul Siberiei, iar o parte mai mică ajunsese tocmai la Vladivostok, în estul Siberiei, unde aştepta, în funcţie de desfăşuarea evenimentelor, fie să colaboreze cu trupele voluntare ceheşti şi aliate pe frontul siberian, fie să treacă pe frontul francez.

 

Timp de mai multe luni, românii din Celiabinsk şi cei din Vladivostok nu au putut comunica, pentru că linia ferată transsiberiană era controlată de trupele bolşevice. După ce trupele cehe au curăţat linia şi au restabilit legătura dintre localităţi, cele două grupuri au putut comunica; toţi şi-au dat întâlnire se Crăciun, în 1918, în Irkutsk, pentru a forma o singură unitate militară românească.

 

Înaintea acestui eveniment, Comitetul Naţional din Rusia, cu sediul în Celiabink, a decis să scoată un ziar, care, distribuit printre voluntari şi prin lagărele de prizonieri, să adune cât mai mulţi doritori care să formeze cu corp militar cât mai puternic, şi care, spune Branişte, să fie, „în învălmăşeala ce domina în Siberia, să fie temut de duşmani şi respectat de prieteni”. În scurt timp s-au înrolat în acest al doilea corp aproape 5.000 de voluntari.

 

Pimul număr al ziarului a apărut la 13 octombrie 1918, sub numele „Gazeta Transilvaniei şi Bucovinei”, fiind tipărit cu litere româneşti în tipografia cehă din Ekaterinburg, oraş din apropierea Celiabinsk, unde se afla sediul Corpului Voluntarilor români. În lunile octombrie, noiembrie şi decembrie 1918 au apărut şase numere, cu articole pe teme politice, militare, literare şi informative. Director era Voicu Niţescu, iar colaboratori erau S Gocan, Dr. Pacol şi Dr Nedelcu, membri au Comitetului Naţional.

 

După mutarea Corpului Voluntarilor din Celiabink la Irkutsk şi după sosirea sa de la Vladivostok la Irkutsk, jurnalistul Victor Branişte a preluat redactarea ziarului, din ianuarie 1919 şi până în martie 1919 apărând alte şase numere. Cum la Irkutsk nu exista o tipografie cu caractere româneşti, cele şase numere au fost în parte şapirografiate, în parte scrise de mână.

 

Fiecare număr era citit pe companii sau batalioane de ofiţerii de serviciu.

 

După plecarea lui Branişte din Irkutsk, în urma transformării Corpului de Voluntari în Legiune, ziarul şi-a încetat apariţia, după ce, timp de jumătate de an – spune Branişte – „a ţinut în sufletele miilor de voluntari siberieni vie iubirea de neam şi conştiinţa naţională”.

 

Jurnaliştii implicaţi în proiect au fost Voicu Niţescu (1889- 1954), om politic şi scriitor care a îndeplinit de mai multe ori funcţia de ministru în diverse guverne din anii ’30 şi Victor Branişte (1874 – 1938), ziarist din Braşov, cunoscut pentru activitatea desfăşurată în cadrul redacţiei ziarului Gazeta de Transilvania.

 

Corpurile Voluntarilor Români din Rusia au fost formate din voluntari recrutaţi din rândul prizonierilor de război de naţionalitate română aflaţi pe teritoriul rus în timpul Primului Război Mondial. Cele două entităţi au fost separate în timp şi spaţiu şi au avut scopuri diferite.

 

Astfel, primul Corp de Voluntari a avut sediul în Ucraina, la Darniţa, a fost înfiinţat ca efect al cooperării româno-ruse şi a existat în perioada martie 1917 – ianuarie 1918. Scopul său a fost de sprijinire a luptei naţionale, servind la constituirea unei rezerve de cadre disponibile pentru a fi încadrate în unităţile operative din Moldova. În total, acest corp a livrat Armatei Române peste 10.000 de voluntari.

 

Al doilea Corp de Voluntari a fost constituit în Siberia, ca efect al cooperării dintre români, francezi şi cehoslovaci şi a existat, practic, în perioada august 1918 – august 1920. A reprezentat un corp expediţionar menit să sprijine unitatea naţională română şi să lupte împotriva regimului bolşevic rus. Efectivul acestuia a variat între, aproximativ, 2.000 şi 5.000 de militari.