Vorbim cu noi înşine de 10 ori mai rapid decât cu semenii noştri

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Limba modelează chiar şi „relaţiile silenţioase” cu ei înşisi. Profesorul Charles Fernyhough a studiat discursul interior.

Cartea „The Voices Within” de Charles Fernyhough este un studiu despre „discursul interior” – termenul ştiinţific pentru „conversaţia pe care omul o poartă cu el însuşi”.

Fernyhough este profesor la Universitatea Durham din Marea Britanie.

Ce crede profesorul?

Vorbirea interioară se dezvoltă în acelaşi timp cu discursul social. Însă ideea e veche: a fost pentru prima dată vehiculată de Lev Vygotsky, un cercetător rus care a studiat psihologia copilului, în anii 1920. Lev a observat că, atunci când copiii învăţau să vorbească cu alţi oameni, învăţau şi cum să vorbească cu ei înşişi, mai întâi cu voce tare, şi, în cele din urmă, în minte.

Discursul interior, scrie Fernyhough, nu depinde de multe dintre convenţiile de exprimare verbală. Este produs mult mai rapid, pentru că nu funcţioneză după ritmul necesar vorbirii cu voce tare: fără mişcările limbii şi buzelor, fără corzile vocale.

Ceasul discursului interior este de 10 ori mai rapid decât timpul discursului verbal. De asemenea, conversaţia este mult mai condensată în minte. Nu-s necesare propoziţii complete pentru a vorbi cu noi înşine, pentru că, în mintea noastră, ştim la ce ne referim.

„Suntem cu toţii fragmentaţi”, scrie Fernyhough. „Nu există niciun sine unitar.”, adaugă profesorul. Omul creează doar iluzia unui „sine” coerent.

Un interviu cu Fernyhough a apărut recent în The Atlantic. Profesorul vorbeşte despre cum fragmentele sinelui comunică prin discursul interior.

Sursa: Mediafax