Home » Știință » Noi indicii cu privire la evoluţia galaxiilor au fost scoase la iveală

Noi indicii cu privire la evoluţia galaxiilor au fost scoase la iveală

Noi indicii cu privire la evoluţia galaxiilor au fost scoase la iveală
Publicat: 12.03.2019
Messier 82 sau M82 este o galaxie faimoasă pentru capacitatea sa extraordinară de a crea stele, de 10 ori mai rapidă decât în Calea Lactee. Acum, SOFIA (Stratospheric Observatory for Infrared Astronomy) a fost folosit pentru a studia galaxia într-un detaliu mai mare, scoţând la iveală modul în care materialul ce influenţează evoluţia galaxiilor poate ajunge în spaţiul intergalactic.

Cercetătorii au descoperit, pentru prima dată, că vântul galactic care provine din centrul galaxiei M82 este aliniat de-a lungul câmpului magnetic şi transportă o masă mare de gaz şi praf – echivalentul a 50-60 milioane de mase solare, scrie Phys.

„Spaţiul dintre galaxii nu este gol”, a precizat Enrique Lopez-Rodriguez, savant la USRA (Universities Space Research Association) şi membru al echipei SOFIA. „Conţine gaz şi praf – materia de bază pentru formarea stelelor şi galaxiilor. Acum avem o mai bună înţelegere a modului în care această materie iese din galaxii”, a adăugat cercetătorul.

În afară de a fi un exemplu clasic de galaxie cu rată extrem de rapidă de creare a stelelor, M82 are vânturi puternice care aruncă gaz şi praf în spaţiul intergalactic. Astronomii au teoretizat că aceste vânturi ar trage câmpul magnetic în aceeaşi direcţie, dar în ciuda studiilor efectuate, nu a existat nicio dovadă empirică a acestui concept.

„Unul dintre obiectivele principale ale studiului a fost de a evalua cât de eficient vântul galactic poate trage câmpul magnetic. Nu ne-am aşteptat ca acesta să fie aliniat cu vântul pe o arie atât de mare”, a adăugat Lopez-Rodriguez.

Aceste observaţii indică faptul că vânturile puternice asociate cu naşterea rapidă a stelelor pot reprezenta un set de mecanisme responsabil pentru trimiterea materialului şi „injectarea” câmpului magnetic în mediul intergalactic apropiat. Dacă procese similare au avut loc la începutul Universului, ar fi afectat evoluţia fundamentală a primelor galaxii.

Rezultatele au fost publicate în decembrie 2018 în Astrophysical Journal Letters.

Studierea câmpurilor magnetice intergalactice şi cunoaşterea evoluţiei acestora reprezintă cheia în înţelegerea modului în care galaxiile au evoluat în istoria Universului”, a precizat Terry Jones, de la University of Minnesota şi autorul principal al studiului.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Ce este o galaxie spirală?

Astronomii au descoperit o galaxie canibală, cea mai strălucitoare şi mai lacomă din tot Universul. ”Păcatul” acesteia poate duce la autodistrugere

O galaxie pitică s-ar putea ciocni cu Calea Lactee. Evenimentul ar putea duce la ”trezirea” unei găuri negre supermasive

Astronomii au descoperit o galaxie misterioasă în vecinătatea noastră. ”Aceasta este o galaxie fantomă”

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului