Home » D:News » D-Wave: tehnologia care va schimba Terra mai mult decât toate invenţiile de până acum (VIDEO)

D-Wave: tehnologia care va schimba Terra mai mult decât toate invenţiile de până acum (VIDEO)

Publicat: 19.11.2012
În Burnaby, British Columbia, Canada, îşi are sediul compania D-Wave Systems, ce are potenţialul de a transforma planeta pe care trăim prin invenţiile sale.

Pentru a ilustra schimbările ce urmează să aibă loc în scurt timp în lumea computerelor, Geodie Rose, fondatorul şi CEO-ul D-Wave, subliniază că nu putem dialoga cu un laptop. „Merită să realizăm acest lucru şi să stăm puţin şi să încercăm să ne gândim la motivele pentru care nu este posibil acest lucru”, spune Geordie.

Unul dintre motive este faptul că dialogul este nonlinear, astfel că pentru a purta o conversaţie este nevoie de o inteligenţă artificială sofisticată.

Compania D-Wave vinde ceea ce susţine că este primul computer cuantic din lume. „Cu aceste computere cuantice avem o cale foarte simplă de a rezolva această problemă”, explică Dr. Rose. Computingul cuantic promite să permită computerelor să aibă o capacitate de procesare complexă, apropiată de cea a creierului uman, reuşită fără precedent până acum. Principalul avantaj al computerelor cuantice este faptul că nu sunt limitate la un format binar, în care informaţia poate lua forma de 0 sau 1, ci profită de mecanica cuantică pentru a fi 0 şi 1 în acelaşi timp. Computerele cuantice au potenţialul de a fi de milioane de ori mai puternice decât cele mai performante supercomputere din ziua de astăzi, rezolvând în câteva minute probleme care astăzi necesită ani buni.

Avem nevoie doar de mai mult hardware”, afirmă Dr. Rose

D-Wave a reuşit deja să construiască patru sisteme sofisticate. Deşi are numeroşi critici, compania D-Wave este liderul mondial în acest domeniu. Nicio altă companie nu a reuşit să construiască un computer similar (nici, evident, să vândă vreunul). Dr.  Rose crede că industria computingului cuantic are potenţialul de a deveni la fel de mare ca industria computingului pe bază de siliciu. 

Compania a fost fondată în 1999, iar unii din primii paşi a constat în fondarea unei reţele internaţionale de cercetare la care au luat parte cei mai prestigioşi experţi în computing cuantic. Acest lucru a permis companiei să identifice rapid tipul de computer pe care îl puteau construi. De asemenea, compania a putut obţine numeroase brevete care îi conferă un mare avantaj în acest domeniu.

D-Wave nu a convins toţi criticii, unii sceptici afirmând că nu este vorba cu adevărat de computing cuantic. În 2007, compania a dezvăluit primul computer funcţional, însă puriştii au criticat D-Wave, afirmând că sistemul dezvăluit este o imitaţie ce nu respectă legile fizicii cuantice. Pentru a răspunde criticilor, D-Wave a citat o cercetare publicată în 2011 în prestigiosul jurnal ştiinţific Nature pentru a arăta că este vorba, într-adevăr, de proprietăţi cuantice.

Compania D-Wave, cu cei 72 de angajaţi, a convins mai mulţi investitori cu tehnologia sa, obţinând 130 de milioane de dolari în fonduri de tip venture capital. În 2010, compania a vândut primul său sistem, către Lockheed Martin, iar luna trecută a obţinut încă 30 de milioane de dolari finanţare de la Bezos Expeditions (o companie de tip capital de risc înfiinţată de Jeff Bezos, fondatorul Amazon) şi de la In-Q-Tel, o companie ce produce inovaţii tehnologice pentru CIA şi celelalte servicii de informaţii din SUA.

„Ce era adevărat acum un deceniu este adevărat şi acum: D-Wave este singura companie care încearcă să producă un computer cuantic”, explică Steve Jurvetson, managing director la compania Draper Fisher Jurvetson, ce investeşte în D-Wave din 2003.

D-Wave ar putea fi în pragul atingerii unui prag critic. Computerele cuantice gestionează informaţia într-un mod fundamental diferite de computerele clasice. Un procesor D-Wave devine de două ori mai puternic de fiecare dată când dezvoltatorii săi adaugă un bit cuantic (qubit), un element de bază care este echivalentul tranzistorilor în cipurile clasice de siliciu. Acum, compania se pregăteşte să lanseze un produs de 512-qubiţi, arătând că în fiecare an poate lansa un computer cu un număr dublu de qubiţi.

„Un computer cuantic funcţionează pe o scară geometrică, astfel că odată ce va depăşi computerele tradiţionale, acestea nu vor mai putea să recupereze niciodată distanţa dintre ele”, explică Jurvetson. „Acest lucru este fără precedent în domeniul tehnologiei”, adaugă investitorul.

D-Wave nu produce computere cuantice cu scop general. „Acestea rezolvă o clasă anume de probleme, şi le rezolvă foarte, foarte bine, iar altceva nu face. Spre norocul nostru, această clasă de probleme are o aplicabilitate foarte mare”, explică Jurvetson.

Spre exemplu, acest computer va putea folosi genomul unei persoane pentru a stabili modul în care aceasta va reacţiona la un medicament. „Practic, orice poate un om să facă, iar un computer tradiţional nu reuşeşte, va putea fi făcut de un astfel de sistem”, afirmă Dr. Rose.

În 2009, Google a folosit un sistem D-Wave pentru a identifica maşinile din diferite imagini cu maximă acurateţe. Dr. Rose afirmă că acest tip de detectare automată reprezintă o problemă fundamentală a inteligenţei artificiale. „Dacă vom reuşi să înţelegem cum să face acest lucru, acesta va fi un pas imens spre conceperea unor maşinării inteligente”, spune Rose.

În anul în care compania D-Wave a fost fondată, domeniul computingului cuantic era, în mare parte, teoretic. „Era foarte devreme, dar nu atât de devreme încât să nu fi existat câteva dovezi ştiinţifice. Erau suficiente rezultate acumulate de eforturile ştiinţifice pentru a crede că nu există vreo limită care să te oprească de la a construi astfel de maşinării”, spune Rose. De aceea, Rose a ales alături de colegii săi câteva domenii în care era nevoie de mai bună înţelegere a problemelor, domenii care să permită construirea unui computer cuantic real. După ce au identificat aceste domenii, reprezentanţii companiei au identificat experţi din întreaga lume în aceste domenii, solicitându-le ajutorul.

Cercetătorii respectivi au primit finanţări şi acces la restul reţelei de oameni de ştiinţă, iar compania a primit dreptul de a breveta invenţiile acestora. De-a lungul primilor 5 ani de existenţă, compania şi-a extins reţeaua pentru a cuprinde grupuri cu legături în 10 dintre cele mai importante instituţii academice din Canada, Germania, Olanda, Slovacia, Suedia, Marea Britanie şi Ucraina. În 2001, compania avea deja acces la echipament în valoare de 440 de milioane de dolari.

Astăzi, D-Wave deţine 93 de brevete în SUA şi are alte 107 cereri de brevete în întreaga lume. Acest portofoliu de proprietate intelectuală va face extrem de dificilă apariţia unui competitor care să producă un computer similar în următorii 15 ani, afirmă Dr. Rose.

Procesorul D-Wave foloseşte niobiu, un metal care devine un superconductor la temperaturi scăzute, astfel că acesta este răcit la temperaturi puţin peste 0º Kelvin (-273.15° Celsius). Procesorul este găzduit într-un frigider cilindric ce este suspendat într-o cameră protejată, ce este dotată cu 16 straturi ce protejează împotriva tuturor potenţialelor interferenţe.

Din 2007, când D-Wave a demonstrat ceea ce numenşte „primul computer cuantic viabil comercial”, compania susţine că a progresat de la un procesor cu 16-qubiţi la unul cu 512-qubiţi. 

Chiar dacă potenţialele folosiri ale acestui computer nu sunt pe deplin clare, capacitatea în continuă creştere a acestui computer cuantic promite să aducă transformări extraordinare în anii ce urmează.

Sursa: The Globe and Mail

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane
Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane
Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?
Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?
Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu
Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu
Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități
Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?