Home » D:News » Peştera lui Hades: unul dintre cele mai vechi şi importante sate preistorice

Peştera lui Hades: unul dintre cele mai vechi şi importante sate preistorice

Peştera lui Hades: unul dintre cele mai vechi şi importante sate preistorice
Publicat: 30.11.2012
O peşteră uriaşă din Europa pare să fi fost unul dintre cele mai vechi şi importante sate preistorice, înainte să se prăbuşească şi să îşi îngroapă locuitorii.

Aşezările complexe din interiorul peşterii dar şi cele din apropierea ei sugerează că civilizaţiile preistorice din Europa au fost mult mai complexe decât se credea până acum. Peştera, localizată în Grecia şi descoperită în 1958 poartă numele de Alepotrypa, iar legenda spune că ea a fost descoperită de un vântor care şi-a urmat câinele până aici. 

După descoperire, oficialităţile greceşti au avut să includă peştera pe lista obiectivelor turistice, dar arheologii, care şi-au dat seama de importanţa istorică a locului au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a o proteja. 

Camera principală a peşterii are o înălţime de aproape 60 de metri şi se întinde pe 100 de metri. În total , peştera are o mărime de 1000 de metri, cuprinzând chiar şi un mic lac în interior. 

„Dacă aţi văzut filmele din trilogia Stăpânul inelelor atunci acest loc v-ar putea aminti de minele din Moria”, a declarat cercetătorul Michael Galaty. 

De-a lungul timpului, excavările, care au început din anii 1970, au scos la suprafaţă unelte, vase de lut, artefacte din obsidian, argint sau cupru, care datează din Neolitic, perioadă care în Grecia a început acum 9.000 de ani.

Potrivit specialiştilor, peştera nu era considerată numai un adăpost, ci şi un loc unde se efectuau ceremonii şi ritualuri, un fel de catedrală preistorică. 

După prăbuşirea peşterii, eveniment ce a avut loc acum 5.000 de ani, probabil din cauza unui cutremur, şi în urma căruia locuitorii au fost îngropaţi de vii, zona pare să fi rămas nelocuită. 

Cercetări recente indică faptul că oamenii de aici realizau ritualuri de îngropare a morţilor chiar în această peşteră, evenimente ce presupuneau şi depozitarea unor cantităţi mari de vase de lut. 

Aceste ritualuri reprezintă un subiect destul de controversat, unii cercetători fiind de părere că obiectele din lut nu ar fi originare din această regiune, ci că ele ar fi fost aduse aici de pelerini. Prin urmare, unele teorii susţin că peştera Alepotrypa ar fi fost un fel de loc de pelerinaj unde erau îngropaţi oameni importanţi. 

Ca urmare a acestei teorii, oamenii de ştiinţă nu exclud nici posibilitatea ca acest loc să fi fost considerat un fel de poartă de acces spre regatul lui Hades, zeul grec care a constituit o adevărată sursă de fascinaţie legată de lumea de dincolo. 

Sursa: Live Science

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cum te poate ajuta o listă zilnică să îți recapeți controlul asupra vieții
Cum te poate ajuta o listă zilnică să îți recapeți controlul asupra vieții
Îngrijorător: cât timp își petrec adulții zilnic fără să se miște?
Îngrijorător: cât timp își petrec adulții zilnic fără să se miște?
Papa Leon al XIV-lea se operează. De ce anume suferă acesta?
Papa Leon al XIV-lea se operează. De ce anume suferă acesta?
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane
Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane
Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?
Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?
Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu
Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu
Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități
Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa