Un fluture conduce un robot! (VIDEO)

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Asemenea roboţi ar putea detecta scurgerile de gaze, ar putea găsi victimele unor dezastre naturale sau ar putea îndeplini o varietate de alte treburi pentru care ar fi nevoie de un simţ al mirosului bine dezvoltat, ca să ghideze mişcările roboţilor. 

Cercetătorii de la Universitatea din Tokio au făcut apel la un as al mirosului, fluturele de mătase, specie la care masculul este capabil să simtă de la distanţe de kilometri mirosul unui feromon specific (o substanţă cu rol în atragerea partenerului de împerechere), emis de femelă.

Ei au creat un mic robot cu două roţi şi au ataşat de el un fluture de mătase mascul, care să „conducă” robotul urmărind mirosul feromonului.

A fost ales fluturele de mătase deoarece acesta execută, în căutarea partenerei, un „dans” specific, cu deplasări în linie dreaptă şi în zig-zag. Mişcările fluturelui se transmiteau unei bile care ghida, apoi, robotul pe direcţia corespunzătoare.

Cercetătorii au reuşit astfel să creeze un fel de „creier artificial”, pe baza cunoştinţelor despre neuronii fluturelui şi despre comportamentul acestuia, şi speră ca în viitor să incorporeze acest creier artificial într-un robot mobil.

Testele au avut loc într-un tunel de vânt cu lungimea de 180 cm, cu o sursă de feromon la un capăt, robotul condus de fluture fiind plasat la celălalt capăt. Mici ventilatoare montate la partea anterioară a robotului ajutau la direcţionarea feromonului spre fluture.

Fluturele era suspendat deasupra unei bile de polistiren care plutea pe o pernă de aer. Când insecta reacţiona, prin mişcări, la prezenţa moleculelor de feromon, picioarele ei se mişcau instinctiv în acelaşi mod în care s-ar fi mişcat dacă fluturele ar fi mers liber către sursa de feromon. Mişcările picioarelor antrenau în mişcare bila, prin intermediul căreia era direcţionat robotul pe acelaşi traseu pe care ar fi mers fluturele. 

14 fluturi masculi au participat la teste şi toţi au reuşit să conducă robotul spre sursa de feromon.

Şi mai interesant este faptul că, atunci când robotul a fost modificat astfel încât să „tragă spre dreapta”, încercând să abată fluturele de la traseul cel mai direct către sursă, fluturele a fost totuşi în stare să conducă şi de data acesta robotul spre sursa de feromon, ajustându-şi mişcările pentru a compensa devierea de la traseu.

Cercetătorii au introdus şi diferite intervale de timp între momentul mişcării  bilei şi momentul în care răspundea prin mişcări robotul (pentu a simula întârzierea care apare între semnalul senzorial şi răspunsul motor, întârziere care apare inevitabil în orice sistem construit de om). Cu cât acest interval (timp de răspuns)  era mai mare, cu atât fluturelui îi era mai greu să ajungă la sursa de feromon.

Sursa: Gizmag