Home » D:News » Din minunile evoluţiei: gena care ne-a permis să consumăm alcool

Din minunile evoluţiei: gena care ne-a permis să consumăm alcool

Din minunile evoluţiei: gena care ne-a permis să consumăm alcool
Publicat: 20.02.2013
Cercetătorii au aflat momentul în care s-a dezvoltat gena care ne-a permis să consumăm alcool. Potrivit lor, aceasta a apărut acum 10 milioane de ani la un strămoş comun al oamenilor, cipmanzeilor şi gorilelor.

Se presupune că aceşti strămoşi au fost primii care au cules fructe fermentate de pe jos. Prin urmare, abilitatea de a digera alcool s-a dezvoltat prima dată la ei şi a fost transmisă urmaşilor pentru a le permite să supravieţuiască. 

Teoria ar putea explica de ce, spre deosebire de urangutani, oamenii, cimpanzeii şi gorilele sunt capabile să digere alcool. 

La această concluzie a ajuns chimistul Steven Benner, din Florida, după ce a „înviat” enzimele care metabolizau alcoolul la primatele dispărute. 

Prin estimarea codului genetic al acestor enzime, specialiştii le-au putut reconstrui în laborator. Ulterior ei au analizat modul în care acestea funcţionează, cu scopul de a înţelege modul în care s-au schimbat de-a lungul timpului. 

Pentru a descompune alcoolul în organism, oamenii moderni se bazează pe o enzimă numită alcool dehidrogenază 4, sau ADH4, care se găseşte în esofag, stomac şi intestine. Cu toate acestea, nu toate ADH4 sunt la fel, ceea ce înseamnă că unele specii de primate pot să metabolizeze eficient etanolul, în timp ce altele nu au această capacitate. 

Pentru a înţelege de ce se petrece acest lucru, oamenii de ştiinţă au cartografiat secvenţe de ADN care alcătuiesc ADH4 la 27 de specii de primate moderne. Astfel ei au putut deduce cum arătau enzimele în momentul în care primatele s-au separat. 

Descoperirile au arătat că strămoşii primatelor nu aveau capacitatea de a metaboliza alcoolul, dar că în momentul separării speciilor, la gorile, cimpanzei şi oameni s-au dezvoltat aceste enzime care permit descompunerea alcoolului în organism. 

Acum, dr. Benner crede că descoperirile lui ar putea explica de ce primatele care trăiesc pe Pământ, precum oamenii şi gorilele, pot metaboliza alcool, în timp ce urangutanii, animale care trăiesc mai mult în copaci şi care se întâlnesc rar cu fructe fermentate, nu au această abilitate. 

Sursa: Daily Mail

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cum a ajuns lumea să mănânce fără să coboare din mașină? Istoria neașteptată a restaurantelor drive-thru
Cum a ajuns lumea să mănânce fără să coboare din mașină? Istoria neașteptată a restaurantelor drive-thru
De ce continuăm să facem lucruri despre care știm că ne fac rău? Creierul preferă adesea recompensa de acum
De ce continuăm să facem lucruri despre care știm că ne fac rău? Creierul preferă adesea recompensa de acum
Când au început oamenii să vorbească? Ce pot spune cercetătorii despre originea limbajului
Când au început oamenii să vorbească? Ce pot spune cercetătorii despre originea limbajului
Ce miros aveau parfumurile egiptenilor acum 3.500 de ani? Cercetătorii încearcă să le recreeze
Ce miros aveau parfumurile egiptenilor acum 3.500 de ani? Cercetătorii încearcă să le recreeze
Donald Trump s-a autointitulat „cel mai bun președinte” din istoria SUA
Donald Trump s-a autointitulat „cel mai bun președinte” din istoria SUA
Surpriza dintr-o grădină de lângă Strasbourg: Ce fel de păianjen și-a făcut apariția?
Surpriza dintr-o grădină de lângă Strasbourg: Ce fel de păianjen și-a făcut apariția?
Omul care a făcut din regele Ludovic al XIV unul dintre cei mai puternici monarhi. Cum îi pedepsea pe cei care fabricau lucruri proaste
Omul care a făcut din regele Ludovic al XIV unul dintre cei mai puternici monarhi. Cum îi pedepsea pe cei care fabricau ...
De ce uneori copiii încalță pantofii părinților?
De ce uneori copiii încalță pantofii părinților?
Un îndulcitor folosit în alimente, guma de mestecat și pasta de dinți ar putea crește riscul de AVC
Un îndulcitor folosit în alimente, guma de mestecat și pasta de dinți ar putea crește riscul de AVC
Statele Unite au încheiat „cel mai mare acord petrolier din istoria lumii”, a anunțat Donald Trump
Statele Unite au încheiat „cel mai mare acord petrolier din istoria lumii”, a anunțat Donald Trump
Un vaccin deja în circulație ar putea funcționa și împotriva demenței, au descoperit cercetătorii
Un vaccin deja în circulație ar putea funcționa și împotriva demenței, au descoperit cercetătorii
Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale
Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale
Ce este sindromul impostorului și de ce îi afectează inclusiv pe oamenii de succes
Ce este sindromul impostorului și de ce îi afectează inclusiv pe oamenii de succes
De ce ne pasă atât de mult ce cred ceilalți despre noi? Psihologia unei nevoi pe care nu o putem opri
De ce ne pasă atât de mult ce cred ceilalți despre noi? Psihologia unei nevoi pe care nu o putem opri
Istoria șervețelului. Cum a evoluat de la bucata de pânză a romanilor la șervețelul de hârtie
Istoria șervețelului. Cum a evoluat de la bucata de pânză a romanilor la șervețelul de hârtie
Povestea oglinzii. Cum au ajuns oamenii să își vadă pentru prima dată chipul și cine a inventat oglinda modernă
Povestea oglinzii. Cum au ajuns oamenii să își vadă pentru prima dată chipul și cine a inventat oglinda modernă
Ce este ucronia? Genul literar care își imaginează o istorie alternativă
Ce este ucronia? Genul literar care își imaginează o istorie alternativă
De ce înșală oamenii? Știința infidelității și povestea unui cuvânt cu rădăcini latine
De ce înșală oamenii? Știința infidelității și povestea unui cuvânt cu rădăcini latine