Home » D:News » Chiar şi fumatul „la a treia mână” este foarte periculos: un studiu în premieră arată ce efecte grave poate avea

Chiar şi fumatul „la a treia mână” este foarte periculos: un studiu în premieră arată ce efecte grave poate avea

Chiar şi fumatul „la a treia mână” este foarte periculos: un studiu în premieră arată ce efecte grave poate avea
Publicat: 23.06.2013
Este vorba despre reziduurile toxice produse de fumul de ţigară şi care aderă la diferite suprafeţe şi persistă multă vreme după ce fumul din aer s-a risipit. Aceste reziduuri conţin substanţe cu potenţial cancerigen şi, ca un pericol suplimentar, sunt şi foarte greu de îndepărtat.

Aşa-zisul “fumat la a treia mână” (third-hand smoke, în engleză) se referă la contactul oamenilor cu reziduurile toxice din fumul ţigărilor; aceste reziduuri se depun pe mobile, pereţi etc., în încăperile în care se fumează; pot persista timp de luni de zile, iar oamenii sunt expuşi la ele prin inhalare, ingestie sau contact prin intermediul pielii. Reziduurile se acumulează în cantităţi mari în special pe materiale textile, de pildă covoare sau haine.

Cei mai expuşi riscului sunt copiii mici, deoarece aceştia se târăsc pe covor şi îşi bagă adesea mâinile în gură, introducând astfel compuşii mutageni în organism pe calea cea mai directă.

Un studiu recent, realizat de Laurence Berkeley National Laboratory, din cadrul University of California, arată cât de periculoase sunt aceste reziduuri: ele au activitate mutagenă (modifica materialul genetic din celule) şi pot favoriza apariţia cancerului. Este primul studiu care arată că substanţele din aceste reziduuri au activitate mutagenă.

Pentru a colecta reziduurile, cercetătorii au expus fâşii de  hârtie într-o cameră unde s-au fumat 5 ţigări, timp de 20 de minute; acestea  au fost denumite mostrele “acute” si ele corespund unei expuneri ocazionale la reziduuri de fum de tutun.

Specialiştii au realizat şi mostre “cronice”, expunând hârtiile timp de 196 de zile, totalizând 258 de ore de fumat. În acest timp, camera a fost aerisită timp de aproximativ 35 de ore, în total. Aceste mostre ilustrează acumularea de reziduuri pe termen lung, aşa cum se întâmplă, de exemplu, într-o casă ai cărei locuitori fumează.

Analizele au arătat că, în cazul a peste jumătate dintre compuşii chimici analizaţi, concentraţia era mai mare în mostrele cronice, ceea ce arată că aceştia se acumulează în timp, iar aerisirea nu rezolvă problema.

Testele realizate de autorii studiului au arătat că reziduurile toxice din fumul de ţigară modifică ADN-ul şi pot duce la apariţia unor mutaţii în materialul genetic. De asemenea, s-a constatat că reziduurile din mostrele cronice produc vătămări mai pronunţate ale ADN-ului.
Rezultatele au fost publicate în jurnalul Mutagenesis.

Unii dintre compuşii chimici din aceste reziduuri sunt printe cele mai puternice substanţe carcinogene cunoscute.

Ele persistă luni de zile – studii anterioare arătaseră că ele existau încă în casă la peste 2 luni după ce fumătorii se mutaseră din locuinţa respectivă.

Aceste reziduuri sunt cu atât mai periculoase cu cât îndepărtarea lor este foarte dificilă. Metodele obişnuite, precum curăţarea cu aspiratorul, aerisirea şi ştergerea cu cârpa nu sunt eficiente pentru eliminarea lor.

Doar metode radicale, precum schimbarea covoarelor şi zugrăvirea, îndepărtează aceşti compuşi.

Concluzia autorilor a fost că expunerea la reziduurile de fum de ţigară reprezintă un risc important pentru sănătate, prea puţin luat în considerare până acum, dar care ar trebui studiat mai aprofundat, pentru a putea găsi eventuale căi de prevenire a efectelor sale.

Sursa: Mail Online / Foto: Hepta

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ce este fenomenul „manosphere” și de ce politicienii britanici cer măsuri ferme pentru protejarea bărbaților?
Ce este fenomenul „manosphere” și de ce politicienii britanici cer măsuri ferme pentru protejarea bărbaților?
Ce s-a întâmplat după ce un agent de Inteligență Artificială a halucinat și a invitat mai mulți oameni la o petrecere?
Ce s-a întâmplat după ce un agent de Inteligență Artificială a halucinat și a invitat mai mulți oameni la o petrecere?
Noul decalaj digital din familie. Copiii folosesc Inteligența Artificială zilnic, dar părinții nu știu
Noul decalaj digital din familie. Copiii folosesc Inteligența Artificială zilnic, dar părinții nu știu
Utilizatorii de social media devin tot mai pasivi. Ce a dus la schimbarea comportamentului din online?
Utilizatorii de social media devin tot mai pasivi. Ce a dus la schimbarea comportamentului din online?
Test de cultură generală. Care este cel mai puternic acid din lume?
Test de cultură generală. Care este cel mai puternic acid din lume?
Tratamentele de beauty „bizare” din social media: cât este trend și cât este știință?
Tratamentele de beauty „bizare” din social media: cât este trend și cât este știință?
Iranienii nu mai găsesc minele pe care chiar ei le-au pus în Strâmtoarea Ormuz
Iranienii nu mai găsesc minele pe care chiar ei le-au pus în Strâmtoarea Ormuz
Astăzi se împlinesc 140 de ani de la naşterea unuia dintre cei mai mari pictori ai României
Astăzi se împlinesc 140 de ani de la naşterea unuia dintre cei mai mari pictori ai României
Cum ne pot afecta pielea primele raze de Soare de după iarnă?
Cum ne pot afecta pielea primele raze de Soare de după iarnă?
Metoda japoneză pentru un bagaj de mână ușor dar cu multe opțiuni vestimentare
Metoda japoneză pentru un bagaj de mână ușor dar cu multe opțiuni vestimentare
„Laptele auriu”, băutura recomandată pentru un somn profund și odihnitor
„Laptele auriu”, băutura recomandată pentru un somn profund și odihnitor
Cercetătorii testează pentru prima dată pe oameni o tehnică de resetare celulară
Cercetătorii testează pentru prima dată pe oameni o tehnică de resetare celulară
8 instrumente AI gratuite pe care le poți folosi zilnic în 2026
8 instrumente AI gratuite pe care le poți folosi zilnic în 2026
Supe, ciorbe, amintiri: de ce fiecare cultură are propriul bol de zeamă caldă?
Supe, ciorbe, amintiri: de ce fiecare cultură are propriul bol de zeamă caldă?
Ce este ura și de ce apare?
Ce este ura și de ce apare?
De ce ne gândim obsesiv la aceleași lucruri noaptea
De ce ne gândim obsesiv la aceleași lucruri noaptea
Cercetătorii cred că ochii vertebratelor au fost inițial un singur ochi în vârful capului
Cercetătorii cred că ochii vertebratelor au fost inițial un singur ochi în vârful capului
O reptilă mumificată de acum 289 de milioane de ani ne arată de ce respirăm așa cum o facem
O reptilă mumificată de acum 289 de milioane de ani ne arată de ce respirăm așa cum o facem