Înspăimântătoarele mistere ale mumiilor au fost dezlegate

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

„Mumificarea s-a practicat în Egipt pentru mai bine de 3.000 de ani, iar practica s-a schimbat în momente şi locuri diferite. În trecut, ne-am fi uitat la una, două mumii şi am fi tras o concluzie, însă acum avem mult mai multe tehnologii nedistructive şi o multitudine de informaţii medicale pe care ne bazăm”, a declarat antropologul Andrew Wade, de la University of Western Ontario. 

În numărul viitor din Journal of Archaeological Science, Wade şi colegul său Andrew Nelson au analizat radiografii ale unui număr de 84 de mumii din muzeele din întreaga lume. Scopul lor a fost de a aproba sau dezaproba unele dintre cele mai vechi şi mai ciudate informaţii legate de mumiile antice. Printre aceste informaţii a fost şi aceea că în timpul mumificării, creierii conducătorilor şi a urmaşilor lor erau îndepărtaţi prin nas. O altă informaţii este şi aceea potrivit căreia organele interne ale celor bogaţi erau scoase din mumii. 

• Incident medical fără precedent la bordul ISS: Un astronaut NASA a rămas brusc fără voce
• Jumătate dintre elevii români s-au gândit la sinucidere, arată un raport îngrijorător

În urma analizelor realizate pe baza scanărilor cu raze X, s-a constatat că procesul de mumificare a fost mult mai complicat decât ne imaginăm. 

O parte din vină pentru aceste confuzii o poartă istoricul grec Herodot, care a notat în 440 î.e.n. o descriere a procesului de mumificare, în urma unei vizite în Teba. Atunci el a scris că în timpul mumificării celor bogaţi se realizează intervenţii pentru îndepărtarea organelor interne şi a creierului. În schimb, pentru cei săraci, care erau îngropaţi fără a fi înfăşuraţi în pânză, se apela la o tehnică ieftin de dizolvare a măruntaielor. 

„De fapt, se pare că în vremea lui Tut, aproape toată lumea îşi putea permite să fie mumificat”, susţine Wade în urma analizării mumiilor. Apoi, faraonul Tutankhamon a murit în jurul anului 1323 î.e.n, cu mult înainte de Herodot, iar după moartea faraonului, mumificările au devenit din ce în ce mai populare. 

Însă, uneori, lucrurile se petreceau şi aşa cum a descris Herodot. De exemplu, în cazul preotului Nesperennub, analizat la British Museum cu ajutorului unui computer tomograf performant, s-a constatat că în timpul procesului de mumificare i-a fost înlăturat creierul prin nări, iar organele lui, precum plămânii au fost stocate în recipiente. 

Totuşi, alte ori, mumificarea nu se realiza conform lui Herodot. Uneori plămânii şi alte organe erau lăsate în interiorul mumiilor, iar creierii erau înlăturaţi doar în anumite cazuri. Mai mult, existau cazuri în care, pentru scoaterea creierului se făcea o gaură în locul unde coloana vertebrală se întâlneşte cu capul. 

Pe de altă parte s-au descoperit şi cazuri în care capul mumiei era umplut cu răşină, iar oamenii de ştiinţă explică acest fenomen sugerând că este posibil ca nuanţa aurie a răşini lichide să fie asociată cu soarele şi divinitatea. Cu toate acestea, creierul nu primea o atenţie importantă în acea perioadă. În schimb, s-a observat că lungimea pânzei folosite pentru înfăşurarea capului decedatului varia semnificativ de la caz la caz, în funcţie de cel care realiza procesul. În urma cercetărilor s-a constatat că în unele cazuri, pentru cap se foloseau şi 55 de metri de pânză. 

Mai mult, în studiu nu se găsesc dovezi privitoare la ceea ce Herodot descria drept tehnica ieftină care ar fi presupus utilizarea uleiului de cedru pentru dizolvarea măruntaielor din mumie. Oamenii de ştiinţă sunt de părere că substanţa ar fi fost prea scumpă pentru o astfel de utilizare. În schimb, spun că pentru îmbălsămarea animalelor s-ar fi folosit terebentină (lichid obţinut prin distilarea răşinilor de conifere). Prin urmare, este posibil ca Herodot să fi confundat metoda de conservarea  animalelor cu cea folosită pentru oameni. 

O practică care pare să fi fost rezervată doar pentru elite este legată de inimă, organ ce reprezenta centru conştiinţei şi al moralităţii în mitologia egipteană. „Întreaga idee era de a te putea bucura de viaţa de apoi, şi cu siguranţă pentru acest lucru aveai nevoie de inimă”, a explicat Wade. 

Cu toate acestea, analiza a indicat o lipsă semnificativă a inimilor în rândul mumiilor, lucru care sugerează că păstrarea acestui organ în lumea de apoi era rezervată doar elitelor. Cum în „Cartea morţilor” se interzice împărtăşirea secretelor legate de procedura de mumificare, Wade speculează că s-ar fi putut ca oamenii de rând nici măcar să nu fi fost informaţi cu privire la faptul că li se scoate inima pentru a li se asigura celor din elită un loc privilegiat. Mai mult, tot pentru inimă, se confecţionau bijuterii din piatră sub formă de scarabei care se aşezau peste organ. 

Sursa: USA Today