Cel mai ciudat corp ceresc din Sistemul Solar: 16 Psyche, magnetul spaţial

Asteroidul 16 Psyche a fost descoperit încă din 1852, dar abia în anii 1980 oamenii de ştiinţă şi-au dat seama că au de-a face cu o ciudăţenie. Observaţiile radar făcute de pe Pământ au sugerat că 16 Psyche, cu diametrul de 200 km, este alcătuit aproape în întregime din metal: este format, în proproţie de 90%, din fier şi nichel, doar 10 procente  din compoziţia sa fiind reprezentate de roci silicioase.

Compoziţia este surprinzător de asemănătoare cu cea a nucleului terestru, ceea ce a condus la ipoteza că 16 Psyche ar fi fost iniţial un corp ceresc cu nucleu metalic şi manta de rocă silicioasă, aşa cum e marele asteroid Vesta.

• Confirmat științific! De ce este bine să încălzim mâncarea pentru pisici?
• Anotimpurile nu mai respectă calendarul. Ce arată un nou studiu?

Astronomii cred că planetele mai mari, ca Venus şi Terra, s-ar fi putut forma prin coliziunea şi fuzionarea unor astfel de corpuri cereşti, aflate în stadii timpurii de evoluţie.

Alternativ, însă, e posibil ca impactul cu asteroizii să fi smuls unei proto-planete învelişul de rocă. 16 Psyche ar fi putut fi astfel victima unei serii de coliziuni care i-au înlăturat treptat mantaua,  lăsând doar nucleul metalic. Dacă acest nucleu ar fi fost, la un moment dat, lichid, atunci el ar fi putut conferi obiectului spaţial un câmp magnetic puternic. Unii cercetători cred că Psyche ar putea avea un câmp magnetic remanent aproape la fel de puternic ca al Pământului – cu alte cuvinte, ar fi un fel de “magnet de frigider” spaţial, după cum spune Linda Elkins-Tanton, de la Carnegie Institution din Washington DC, care a prezentat, la întrunirea anuală a American Geophysical Union, ideea organizării unei misiuni pentru studierea acestui ciudat obiect spaţial.

Propunerea are în vedere o misiune care ar studia asteroidul timp de 6 luni, măsurând gravitaţia, compozţia şi topografia acestei lumi de metal. Ca relief al suprafeţei, Psyche ar putea arăta diferit de orice alt obiect spaţial pe care îl cunoaştem. Simulările pe calculator arată că, pe suprafaţa sa  de metal, craterele de impact ar produce adâncituri cu forme deosebite, ce evocă modelele “împroşcate” create de căderea unor corpuri solide într-un lichid.

Misiunea ar furniza informaţii foarte preţioase despre evoluţia corpurilor cereşti în primul milion de ani de viaţă a sistemului nostru solar.

“Ideea este că nu ştim ce vom vedea”, spune Elkins-Tanton. “Am văzut lumi extraterestre pietroase, gazoase, de gheaţă, dar n-am vizitat niciodată o lume de metal. Habar n-avem cum arată. Ştim doar că vom avea surprize.”

Sursa: New Scientist / Imagine: JPL/Corby Waste