Home » D:News » Cum e mai rău să bei alcool: puţin şi des sau rar şi mult?

Cum e mai rău să bei alcool: puţin şi des sau rar şi mult?

Publicat: 09.03.2014
Cei care beau mai rar, dar mult deodată – de exemplu în weekend - au un risc de deces dublu faţă de aceia care beau aceeaşi cantitate totală de alcool, dar în porţii mai mici de-a lungul unei săptămâni, arată un studiu recent.

Studiul a fost efectuat de specialişti americani de la mai multe instituţii de cercetare şi urmează să apară în luna mai în jurnalul Alcoholism: Clinical & Experimental Research.

Rezultatele arată că episoadele de consum ocazional masiv de alcool (binge drinking, în limba engleză) au un impact nociv puternic asupra sănătăţii, reprezintă o problemă de sănătate publică a cărei importanţă a fost neglijată până acum şi sunt dăunătoare la orice vârstă, dar mai ales în cazul adulţilor mai vârstnici.

Cercetătorii au studiat 446 de adulţi cu vârste între 55 şi 65 de ani, cu diferite comportamente legate de alcool, care au fost urmăriţi timp de 20 de ani.

74 dintre aceştia consumau alcool în cantităţi totale moderate, dar mai rar, angajându-se în episoade de consum ocazional masiv (definit drept consumul a 4 pahare de băuturi alcoolice la rând, de către femei, şi a 5 pahare, în cazul bărbaţilor), iar 372 consumau regulat alcool în cantităţi moderate. 

Într-o perioadă de 20 de ani, printre participanţii din primul grup au survenit 54 de decese (61%), iar printre cei din al doilea grup – 137 de decese (37%). 

Concluzia a fost că persoanele care beau mai rar, dar mult dintr-odată, au un risc de deces de două ori mai mare decât cele care beau aceeaşi cantitate de alcool, dar repratizată pe o perioadă mai lungă (câte puţin odată şi mai des).

Consumul ocazional masiv de alcool este, aşadar, mai dăunător organismului. Cercetătorii au explicat că un astfel de consum masic determină concentrarea efecteler toxice ale alcoolului şi este asociată cu o mortalitate crescută datorită leziunilor produse la nivelul unor organe şi creşterii riscului de accident.

Aceste efecte sunt şi mai periculoase la adulţii mai în vârstă, din cauza asocierii cu unele afecţiuni cronice specifice vârstei şi interacţiunii alcoolului cu medicamentele utilizate curent de aceste persoane. 

Sursa: Mail Online / Foto: Hepta

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
În anii 1930, un bărbat a navigat 50.000 de kilometri într-un caiac, din Germania până în Australia
În anii 1930, un bărbat a navigat 50.000 de kilometri într-un caiac, din Germania până în Australia
Pentru prima dată, astronomii au detectat zahăr în spațiul interstelar
Pentru prima dată, astronomii au detectat zahăr în spațiul interstelar
Oamenii de știință testează un nou propulsor spațial care nu folosește combustibil, ci doar câmpul magnetic al Pământului
Oamenii de știință testează un nou propulsor spațial care nu folosește combustibil, ci doar câmpul magnetic al Pământului
Cercetătorii au aflat ce anume determină mărimea creierului la animale și nu este ce au crezut până acum
Cercetătorii au aflat ce anume determină mărimea creierului la animale și nu este ce au crezut până acum
Cum se protejau de Soare oamenii preistorici? Făceau aceștia cancer de piele?
Cum se protejau de Soare oamenii preistorici? Făceau aceștia cancer de piele?
Viața din adâncurile oceanului are o sursă de hrană secretă la care cercetătorii nu se așteptau
Viața din adâncurile oceanului are o sursă de hrană secretă la care cercetătorii nu se așteptau
Premieră istorică: Calculatoarele cuantice deschid calea către fuziunea nucleară
Premieră istorică: Calculatoarele cuantice deschid calea către fuziunea nucleară
Ce vor să afle oamenii de știință cu ajutorul „smartwatch-urilor” pentru plante?
Ce vor să afle oamenii de știință cu ajutorul „smartwatch-urilor” pentru plante?
Cercetătorii au identificat o substanță care ar cauza Alzheimer
Cercetătorii au identificat o substanță care ar cauza Alzheimer
Test de cultură generală. Ce înseamnă etichetele de pe fructe?
Test de cultură generală. Ce înseamnă etichetele de pe fructe?
NASA caută oameni care să „călătorească” pe Marte. Ce presupune misiunea?
NASA caută oameni care să „călătorească” pe Marte. Ce presupune misiunea?
Un studiu dezvăluie „paradoxul cremei de protecție solară”. Ce recomandă specialiștii?
Un studiu dezvăluie „paradoxul cremei de protecție solară”. Ce recomandă specialiștii?
O terapie bizară, prin care oamenii sunt îngropați de vii, a luat amploare în Rusia
O terapie bizară, prin care oamenii sunt îngropați de vii, a luat amploare în Rusia
Uniunea Europeană a majorat puternic importurile de gaze naturale din Rusia
Uniunea Europeană a majorat puternic importurile de gaze naturale din Rusia
40.000 de oameni au pornit o revoluţie care a schimbat cu totul soarta unui mare stat european
40.000 de oameni au pornit o revoluţie care a schimbat cu totul soarta unui mare stat european
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?
Una dintre cele mai iubite brânzeturi din lume, în pericol din cauza valurilor de căldură
Una dintre cele mai iubite brânzeturi din lume, în pericol din cauza valurilor de căldură
Republica Moldova primește 120 de milioane de euro de la Uniunea Europeană
Republica Moldova primește 120 de milioane de euro de la Uniunea Europeană