Home » D:News » Exerciţiile fizice şi consumul moderat de alcool pot preveni pierderea vederii. Ce au aflat cercetătorii

Exerciţiile fizice şi consumul moderat de alcool pot preveni pierderea vederii. Ce au aflat cercetătorii

Publicat: 28.03.2014
Oamenii de ştiinţă au realizat o cercetare la care au participat 5.000 de adulţi din Wisconsin, cu vârsta între 43 şi 84 de ani. Ei au fost monitorizaţi între anii 1988-2013 şi în urma studiului s-a observat că 5,4% dintre ei au dezvoltat în timp grave probleme de vedere. Este vorba de afecţiuni care nu pot fi corectate cu ajutorul ochelarilor.

În cazul persoanelor care fac exerciţii fizice, riscul apariţiei acestor boli este cu 58% mai redus decât în cazul celor inactivi.

De asemenea, consumul ocazional de alcool (mai puţin de un pahar pe săptămână) au un risc cu 49% mai scăzut decât cei care nu consumă deloc alcool.

În cazul alcoolicilor sau al fumătorilor înrăiţi, riscul este însă mult mai mare.

Ronald Klein, de la Universitatea din Wisconsin, coordonatorul cercetării, spune că stilul de viaţă este foarte important pentru a preveni afecţiunile oculare şi este o soluţie la îndemâna noastră.

Rezultatele studiului au fost publicate în revista Ophthalmology.

Sursa: Health Day
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cum a rămas fără benzină o insulă cu milioane de locuitori?

NASA caută peșteri ascunse pentru a construi prima bază permanentă pe Lună

Cum îți poți regla sistemul nervos: obiceiuri simple care ajută organismul să gestioneze stresul

Ce mâncau, de fapt, dinozaurii? Cel mai probabil alge marine, indică noi fosile

Un ghețar montan impresionant din Tibet a supraviețuit ultimei ere glaciare

O planetă Phoenix extrem de fierbinte ar putea rezolva un mister astronomic vechi de decenii

(P) De sub pământ până sub apă: mediile extreme în care tehnologia de detecție este pusă la încercare

Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult

Cum te poate ajuta o listă zilnică să îți recapeți controlul asupra vieții

Îngrijorător: cât timp își petrec adulții zilnic fără să se miște?

Papa Leon al XIV-lea se operează. De ce anume suferă acesta?

Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?

Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane

Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?

Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu

Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități

Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu

Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi