Home » D:News » În fiecare oră, 33 de mame mor din cauza complicaţiilor la sarcină şi naştere (INFOGRAFIC)

În fiecare oră, 33 de mame mor din cauza complicaţiilor la sarcină şi naştere (INFOGRAFIC)

Publicat: 07.05.2014
Aproape 290.000 de femei au murit în 2013, în toată lumea, din cauza complicaţiilor la sarcină şi naştere, cea mai frecventă cauză fiind faptul că mama suferea de boli precum diabet, SIDA, malarie şi obezitate, potrivit unor studii ale ONU şi OMS citate de Banca Mondială.

Un studiu privind mortalitatea maternă între 1990 şi 2013 („Trends in maternal mortality estimates 1990 to 2013„) a fost publicat de Maternal Mortality Estimation Inter-Agency Group (MMEIG) ce include Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), UNICEF, Fondul ONU pentru Populaţie (UNFPA), Divizia ONU pentru Populaţie (UNPD) şi Banca Mondială.

Acesta arată că 289.000 de femei au murit în 2013 din cauza complicaţiilor la sarcină şi naştere, cu 45 la sută mai puţine decât în 1990, când se înregistrau 523.000 astfel de decese. În 2013, au fost 210 decese materne la 100.000 de copii născuţi, în timp ce în urmă cu 25 de ani se înregistrau 380 de decese materne la suta de mii de naşteri.

Treizeci şi trei de decese materne pe oră sunt cu 33 prea multe„, a spus Tim Evans, director la Banca Mondială pe probleme de sănătate, nutriţie şi populaţie, adăugând că trebuie documentat fiecare din aceste evenimente tragice pentru a-i fi determinată cauza şi a fi luate urgent măsuri.

Un alt studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, publicat marţi în The Lancet Global Health, aduce noi informaţii privind cauzele morţii în rândul acestor femei.

Astfel, potrivit analizei OMS, 28 la sută din aceste decese sunt cauzate de probleme medicale preexistente, precum diabet, HIV, malarie şi obezitate, al căror impact asupra sănătăţii poate fi sporit de sarcină.

Decesele din aceste cauze sunt aproape la fel de des întâlnite ca cele determinate de sângerări masive în timpul şi după naştere, întâlnite în 27 la sută din cazuri.

În alte 14 la sută din cazuri moartea mamei a fost cauzată de hipertensiune indusă de sarcină, în 11 la sută din cazuri – de infecţii, în 9 la sută din cazuri – de blocaj în timpul travaliului şi alte cauze directe, în 8 la sută din cazuri – de complicaţii de la avort şi în 3 la sută din cazuri – de formarea de cheaguri de sânge.

Potrivit primului studiu citat, 11 ţări care aveau niveluri ridicate de mortalitate maternă în 1990 – România, alături de Bhutan, Cambodgia, Capul Verde, Guineea Ecuatorială, Eritreea, Laos, Maldive, Nepal, Rwanda şi Timorul de Est – au atins obiectivul de reducere a fenomenului cu 75 la sută din 1990 până în 2015. Multe ţări sărace şi în curs de dezvoltare nu vor atinge însă această ţintă, arată cercetarea.

Numai în 10 ţări survin 60 la sută din decesele materne: India (50.000), Nigeria (40.000), Congo (21.000), Etiopia (13.000), Indonezia (8.800), Pakistan (7.900), Tanzania (7.900), Kenya (6.300), China (5.900) şi Uganda (5.900).

Africa Subsahariană este în continuare zona cu cel mai mare risc de deces din cauza complicaţiilor la sarcină şi la naştere. O fată de 15 ani care trăieşte în Africa Subsahariană se confruntă cu un risc de 1 la 40 de a muri în timpul sarcinii sau al naşterii pe parcursul vieţii, în timp ce o tânără de aceeaşi vârstă din Europa se confruntă cu un risc de 1 la 3.300, a arătat doctorul Geeta Rao Gupta, director executiv adjunct la UNICEF.

În Somalia şi Ciad, ţările cu cel mai mare risc, femeile au şanse de 1 la 18 şi respectiv 1 la 15 să moară în timpul sarcinii sau naşterii.

Surse: Mediafax, BBC News, OMS

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale
Muzica country are o istorie mult mai surprinzătoare decât ai crede! De la influențe africane și cântăreți de operă până la artiști pe care industria i-a uitat
Muzica country are o istorie mult mai surprinzătoare decât ai crede! De la influențe africane și cântăreți de operă ...
Tim Curry, actorul care a făcut din personaje imposibile roluri de neuitat
Tim Curry, actorul care a făcut din personaje imposibile roluri de neuitat
Civilizațiile antice din mitologia greacă purtau bijuterii create din meteoriți
Civilizațiile antice din mitologia greacă purtau bijuterii create din meteoriți
Oamenii de știință au injectat, în premieră, mitocondrii din piciorul unei femei, în ochi
Oamenii de știință au injectat, în premieră, mitocondrii din piciorul unei femei, în ochi
Cum funcționează verificarea identității digitale: De la selfie la cipul din buletin (P)
Cum funcționează verificarea identității digitale: De la selfie la cipul din buletin (P)
Oamenii de știință au decoperit substanța chimică din creier care ne ajută să rămânem motivați
Oamenii de știință au decoperit substanța chimică din creier care ne ajută să rămânem motivați
Depresia ar putea afecta capacitatea creierului de a genera noi neuroni
Depresia ar putea afecta capacitatea creierului de a genera noi neuroni
Mikey Hash vine la „Podcast cu Prioritate” #111 by ProMotor. Despre cei 3 ani petrecuți pe ocean, întoarcerea în România, BMW, motociclete, aviație
Mikey Hash vine la „Podcast cu Prioritate” #111 by ProMotor. Despre cei 3 ani petrecuți pe ocean, întoarcerea în România, ...