Gelozia este mai nocivă decât fumatul, mai ales în rândul bărbaţilor, susţine un medic român

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Cristian-Sever Oană, medic primar de medicina familiei, a susţinut la conferinţa Mediafax Talks organizată cu ocazia Zilei Internaţionale a Medicului de Familie, o prezentare cu titlul „Putem muri de inimă rea? Cine-i de vină?”.

Medicul a menţionat că în UE se cheltuiesc anual 110 miliarde de euro pe îngrijirea bolilor cardiovasculare.

El a arătat apoi că s-au făcut studii pentru a se identifica tipul de persoană care este probabil să sufere de probleme cardiace. Astfel, Meyer Friedman şi Ray Rosenman (1974) au elaborat Tipul A de comportament: ambiţios, agresiv, competitiv, neliniştit, sub presiunea timpului.

Însă meta-analiza lui Booth-Kewley şi Friedman (1987) a relevat că mai puţin de 2% din variaţia bolilor de inimă poate fi prezisă de comportamentul de tip A, şi nu este cu nimic mai bună decât alţi factori de risc.

Pe de altă parte, tulburarea de panică se asociază cu evenimente ischemice tranzitorii, iar stresul mintal (emoţii negative precum depresia şi anxietatea) duce la ischemie miocardică la 50 – 70% din pacienţii cu boală coronariană stabilă (Dakak et al. 1995).

Un alt factor de risc este legat de ierarhia socială. Astfel, salariaţii poziţionaţi la baza organigramei au o rată de mortalitate de trei ori mai mare decât cei din vârful ierarhiei (Studiul Whitehall I – British Medical Journal 1978). Un alt studiu a arătat de asemenea că funcţionarii publici de rang inferior au un risc semnificativ crescut de boli cardiace, cancer, boală pulmonară cronică, boli gastrointestinale, depresie şi suicid (Studiul Whitehall II – BMJ 1997, Lancet 1991).

Nu în ulimul rând, viaţa emoţională are impact asupra sistemului nervos autonom, care la rândul său are efect semnificativ asupra inimii, iar cea mai semnificativă variabilă este prezenţa sau absenţa contactelor sociale, a mai arătat Oană.

Totodată, nivelul satisfacţiei personale a fiecăruia depinde de nivelul de satisfacţie a reţelei sociale din care face parte, potrivit Framingham Heart Study (Fowler and Christakis, 2008), efectuat pe 4.739 de subiecţi urmăriţi din 1983 până în 2003.

Pe de altă parte, atitudinea de rivalitate este un factor de risc mai important decât fumatul. Neîncrederea şi gelozia sunt cei mai mari „ucigaşi”, mai ales la bărbaţi, iar cel mai bun factor de protecţie este coeziunea comunităţii, a mai spus medicul, citând un studiu al Harvard Center for Society and Health (Skrabski et al., 2003) efectuat pe 12.643 de subiecţi din Ungaria.

Jacques Lacan (1948) a fost primul care a desoperit prevalenţa scăzută a hipertensiunii printre imigranţii din societatea americană care îşi menţinuseră coeziunea şi ritualurile culturale comunitare.

Un alt studiu (Bruhn and Wolf, 1979), făcut la Roseto, în Pennsylvania, a arătat că, la o populaţie de 1.600 de imigranţi din sudul Italiei, rata deceselor prin infarct de miocard era la jumătate faţă de rata naţională din SUA. Coeziunea comunităţii s-a dovedit în cadrul acestei cercetări mai importantă decât dieta, colesterolul sau fumatul.

Un al treilea studiu (Berkman and Syme, 1979), efectuat la Alameda County, California, pe un eşantion de 4.775 adulţi, împărţiţi în patru clase diferite în funcţie de intensitatea legăturilor sociale şi urmăriţi timp de nouă ani, a relevat că persoanele cu legături sociale slabe/puţine au avut o probabilitate de două ori mai mare să moară de boli cardiovasculare decât cei cu legături sociale puternice/numeroase, după ajustarea celorlalţi factori de risc.

Cristian Oană a arătat astfel că relaţiile sociale nu sunt doar un tampon faţă de stresorii sociali întâlniţi în societăţile industrializate, ci au un impact direct asupra sănătăţii înseşi.

Partenerul de viaţă joacă şi el un rol important. Ajutorul venit din partea acestuia este esenţial în predicţia ratei de supravieţuire la pacienţii cu transplant cardiac, potrivit unei alte cercetări (Brigitta Bunzel, 1993)

Viaţa de cuplu nu numai combate afecţiuile cardiovasculare, ci previne şi demenţa. CAIDE Study (Hakansson et al., 2009), efectuat pe 2.000 de subiecţi din Finlanda de Est, urmăriţi timp de 21 de ani, a arătat că riscul de demenţă este aproape triplu la cei ce trăiesc singuri începând de la jumătatea vieţii şi la bătrâneţe.

Astfel, diferiţi cercetători au ajuns la concluzia că sănătatea individului depinde de modul cum este condusă comunitatea din care face parte, punându-se întrebarea dacă este datoria medicinei să dezbată cel mai bun mod de a conduce comunitatea, a arătat în final Oană.

Sursa: Mediafax