A fost descoperit secretul succesului: cel mai mult contează tipul motivaţiei, spun cercetătorii

Există două tipuri de motivaţii. Motivaţia internă conduce oamenii să atingă un ţel de dragul său, pe când motivaţia externă nu are o legătură directă cu obiectivul în sine. De exemplu, dacă învăţaţi să cântaţi la vioară, aţi putea fi motivată intern de dragostea pentru acest instrument, dar şi motivată extern de mândria părinţilor sau de speranţa că acest talent vă va permite să fiţi acceptat la o universitate de prestigiu.

Conform unor păreri ale specialiştilor, ambele tipuri de motivaţie sunt eficiente. Totuşi, unii psihologi cred că doar motivaţia internă funcţionează pentru obiectivele de lungă durată, precum obiectivele din carieră sau învăţarea unor noi abilităţi. Problema este că până acum, studiile efectuate în laborator s-au aplecat doar asupra ţelurilor de scurtă durată.

• Un cosmonaut rus, eliminat dintr-o misiune care trebuia să ajungă la Stația Spațială Internațională. Ce s-a…
• Un magician a uitat parola cipului implantat în propriul corp

De aceea, o echipă de psihologi au decis să se concentreze asupra unui experiment natural ce se desfăşoară de mai bine de 200 de ani. În fiecare an, aproximativ 1.300 de bărbaţi şi femei intră în Academia Militară SUA din West Point, New York. Doar aproximativ 1.000 dintre aceştia îşi finalizează studiile. Dintre cei ce îşi termină studiile, puţini continuă să aibă o carieră militară dincolo de cei 5 ani obligatorii. De asemenea, dintre aceştia un număr şi mai mic de persoane sunt selectate pentru promovare timpurie, un semn ce sugerează că vor atinge ranguri înalte. Ce tip de motivaţie au aceşti studenţi când intră în West Point? Se pare că academia a înregistrat acest lucru cu ajutorul sondajului anual efectuat în rândul cadeţilor şi prin urmărirea carierei acestora.

Cercetătorilor le-a fost greu să obţină aceste informaţii. Amy Wrzesniewski şi Barry Schwartz, doi psihologi de la Universitatea Yale şi de la Swarthmore College, au cerut celor de la West Point să lucreze cu aceste date acum 7 ani. „Acest lucru a fost punctul de start al unui proces de navigare a birocraţiei şi de obţinere a aprobărilor oficiale de la armată”, explică Wrzesniewski. În cele din urmă, cei doi cercetători au obţinut 14 ani de date despre motivaţiile şi rezultatele a mai bine de 10.000 de cadeţi.

Prima sarcină a fost diferenţierea celor două tipuri de motivaţie. Cei de la West Point cer cadeţilor să îşi descrie motivaţiile folosind o serie de întrebări şi de scări numerice. Cercetătorii au creat un scor compozit pentru fiecare cadet care cuantifica raportul dintre motivaţiile interne şi cele externe. De exemplu, cadeţii trebuiau să aleagă un punct pe o scară numerică pentru „doresc să fiu ofiţer” (motivaţie internă), dar şi pentru „părinţii mei au vrut să merg la West Point” (motivaţie externă). Apoi, cercetătorii au măsurat în ce măsură variaţia reuşitelor în carieră se potriveau cu acest raport.

Cel puţin în cazul ofiţerilor militari, motivaţia internă este singurul lucru care contează. Chiar şi când cercetătorii luau în calcul alţi factori, precum rasa, religia, sexul, mediul socioeconomic şi scorurile academice, cadeţii care aveau în mare parte motivaţii interne aveau cu 20% mai multe şanse să termine studiile la West Point decât media. În ceea ce priveşte cadeţii în cazul cărora nu predominau motivaţiile interne (chiar dacă acestea erau egale ca număr cu cele externe), şansele de a termina studiile erau mai proaste decât media. De asemenea, cadeţii care aveau motivaţii combinate prezentau cu 10% mai puţine şanse de a continua să aibă o carieră militară şi cu 20% mai puţine şanse de a fi promovaţi timpuriu faţă de cadeţii în cazul cărora predominau motivaţiile interne.

Studiul „dezvăluie că motivaţia internă este puternică, dar totodată fragilă”, afirmă Adam Grant, psiholog în cadrul Universităţii Pennsylvania. „Chiar şi atunci când cadeţii de la West Point considerau că munca lor era interesantă şi plină de sens, dacă erau totodată motivaţi de recompense externe, cum ar fi un salariu bun sau respectul cunoştinţelor, ei aveau şanse mai reduse de a-şi termina studiile, de a continua serviciul militar şi de a fi promovaţi devreme”, spune Grant. Acest lucru creează un paradox pentru oamenii ambiţioşi. Dacă atingerea unui ţel vă creează impresia că veţi obţine multe alte beneficii pe lângă ţelul însuşi şi ajungeţi să vă pese prea mult de aceste beneficii, aveţi şanse mai mari să eşuaţi în încercarea de a atinge acest obiectiv.

Surse: ScienceMag, PNAS