Home » D:News » Se împlinesc 19 ani de la cel mai sângeros masacru comis în Europa după cel de-al doilea Război Mondial (FOTO)

Se împlinesc 19 ani de la cel mai sângeros masacru comis în Europa după cel de-al doilea Război Mondial (FOTO)

Publicat: 11.07.2014
Mii de persoane sunt prezente, vineri, la Srebreniţa, la ceremoniile organizate pentru a marca 19 ani de la masacrul care a avut loc în oraşul din estul Bosniei în 1995, unde vor fi înhumate alte 175 de victime identificate de la precedenta comemorare, relatează AFP.

O ceremonie religioasă este programată vineri după-amiază la centrul memorial din Potocari, de lângă oraşul Srebreniţa, unde vor fi înhumate cele 175 de victime ale masacrului.

Un total de 13 minori cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani se află printre cele 175 de victime ale masacrului de la Srebreniţa, calificat drept genocid de justiţia internaţională.

Până în prezent, 6.066 de persoane ucise în masacrul din 1995 şi identificate după ce au fost exhumate din zeci de gropi comune, au fost înhumate la centrul memorial din Potocari.

În iulie 1995, cu câteva luni înainte de încheierea războiului interetnic din Bosnia ( 1992-1995), forţele sârbe au masacrat aproape 8.000 de bărbaţi şi adolescenţi musulmani la Srebreniţa, în cel mai sângeros masacru comis în Europa după sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial.

Foştii lideri politic şi militar ai sârbilor din Bosnia, Radovan Karadzici şi Ratko Mladici, consideraţi drept principalii responsabili pentru masacrul de la Srebreniţa, sunt în prezent judecaţi pentru genocid de Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPI).

Sursa: Mediafax / Foto: AFP

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Previziunea ambasadorului austro-ungar: România va intra în război împotriva Imperiului

Copiii nu uită cum i-ai făcut să se simtă. Lecțiile unui psiholog despre maturitatea emoțională a părinților

S-ar putea ca toate animalele, plantele și ciupercile de pe Pământ să aibă un singur strămoș comun

A fost descoperit un nou melc de mare mic și colorat

Mumia uimitoare a unei maimuțe din Argentina dezvăluie un ritual bizar

Lucrurile invizibile fără de care viața oamenilor ar fi mult mai grea

O funcție corporală vitală ar putea ascunde mai mulți factori de risc ai demenței

Oamenii de știință au inversat îmbătrânirea creierului cu un spray nazal

Test de cultură generală. De ce unele flori se închid noaptea?

(P) Papuci de apă pentru bărbați: Ce să alegi pentru plajă sau piscină

Visul călătoriilor interstelare rapide începe să se clatine: Mai sunt găurile de vierme considerate posibile?

Sunete ciudate se aud din cea mai adâncă gaură artificială de pe Pământ

Ziua în care cuceritorul Mehmed al II-lea a îngenuncheat Constantinopolul

Unde găsim cea mai frumoasă plajă din Europa? Nu este nici în Spania, nici în Italia sau Grecia!

Risc de cancer pentru o treime dintre angajații în sănătate din Europa

Secretul unui „nou început” poate fi chiar anotimpul de vară, spun psihologii

Câți kilometri are cel mai lung pod din lume și în cât timp poate fi traversat cu mașina?

Arheologii au descoperit cele mai vechi unelte de lemn din istoria omenirii