Descoperire uluitoare la 800 de metri sub gheţurile din Antarctica: un ecosistem extrem! (VIDEO)

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Analiza apei şi a sedimentelor colectate din Lacul Whillans a evidenţiat „o comunitate microbiană” de o complexitate uluitoare: numeroasele bacterii care compun această „supă” de cultură glaciară sunt capabile să exploateze mineralele din subsol pentru a-şi produce energia de care au nevoie şi a extrage carbonul necesar supravieţuirii lor în CO2.

„Dat fiind că se estimează că există peste 400 de lacuri subglaciare şi numeroase râuri sub calota glaciară a Antarcticii, astfel de ecosisteme ar putea fi ceva obişnuit”, afirmă autorii acestui studiu, publicat miercuri în revista Nature.

Oamenii de ştiinţă încearcă de mai multe decenii să afle dacă anumite forme de viaţă au putut să reziste sau chiar să evolueze separat sub vastele întinderi de gheaţă din Antarctica.

Cercetătorii ruşi au reuşit în februarie 2012, după două decenii de foraj, să ajungă la Lacul Vostok, o întindere de apă subglaciară la fel de mare ca Lacul Ontario, situată sub unul dintre cele mai inaccesibile locuri de pe Terra, la o adâncime de 3.769 de metri, în estul Antarcticii.

Analiza eşantioanelor prelevate din acest lac, izolat de lumea exterioară vreme de peste 10 milioane de ani, i-a făcut iniţial pe cercetători să se gândească la prezenţa unor microorganisme, dintre care unele ar putea fi încă necunoscute.

S-a dovedit însă că tehnicile de forare utilizate de ruşi au putut să determine o contaminare a eşantioanelor – şi chiar a lacului însuşi – cu microbi ce provin de la suprafaţă, fapt care a aruncat o umbră de îndoială asupra validităţii acelor analize.

Echipa din proiectul WISSARD, dedicată în exclusivitate studierii Lacului Whillans, a dorit să repete experimentul, apelând la toate măsurile de precauţie necesare pentru a evita „poluarea” lacului.

Cercetătorii, în majoritate americani, au folosit un sistem de injectare cu apă caldă, filtrată şi dezinfectată cu raze ultraviolete, pentru a săpa un puţ cu diametrul de 60 de centimetri în banchiza care acoperă lacul. Ei afirmă că au curăţat cu rigurozitate toate aparatele şi instrumentele, înainte de fiecare intervenţie.

După măsurătorile lor, adâncimea lacului în punctul de foraj era de circa 2,2 metri, iar temperatura apei, provenind în principal din topirea gheţurilor înconjurătoare sub efectul căldurii din subsol, era cu puţin mai mică decât valoarea de 0°C.

Tabăra cercetătorilor fotografiată din aer    (Foto: WISSARD)

O analiză genetică a microorganismelor prezente în apa lacului a condus la identificarea a 3.931 de microbi şi familii de microbi.

Din acest total, 87% au putut fi asociate cu familii de bacterii şi 3,6% au fost clasate în aceea denumită Archaea, din care fac parte „aerobacteriile”, deşi mecanismele biologice ale acestor microorganisme sunt destul de diferite de cele ale bacteriilor. În schimb, 793 de organisme nu au putut fi clasificate.

Un număr mare de microbi din Lacul Whillans par să fie capabili să metabolizeze azotul, fierul şi sulful, dar şi sedimentele telurice din apă, pentru a-şi produce necesarul de energie, afirmă autorii studiului.

„Ascunsă sub 800 de metri de gheaţă în Antarctica se află o parte încă neexplorată a biosferei noastre. Proiectul WISSARD a oferit o privire de ansamblu asupra vieţii microbiene care ar putea să se ascundă sub 13 milioane de kilometri pătraţi de calotă polară”, a declarat Brent Christner, principalul autor al studiului, citat într-un comunicat emis de Fundaţia naţională pentru ştiinţă (National Science Foundation/ NSF) din Statele Unite ale Americii.

În centru, profesorul John Priscu inspectează mostre colectate din lacul subglacial    (Foto: Kelly Gorham)

Descoperirea unui ecosistem bogat şi complex într-un mediu în aparenţă atât de steril ca acela din Antarctica „ne permite să ne punem întrebări în legătură cu existenţa unor microbi capabili să mănânce rocile prezente sub gheaţa care acoperă corpuri cereşti extraterestre, precum Marte”, a declarat, într-un comentariu separat publicat tot în revista Nature, cercetătorul britanic Martyn Tranter.

De altfel, NASA a sprijinit şi a contribuit la rândul ei la acest proiect ştiinţific.

Surse: Mediafax, AFP, BBC News, Universitatea Montana, Nature, LSU