Home » D:News » Descoperire neaşteptată pe fundul Oceanului Pacific, la peste 5 km adâncime (FOTO)

Descoperire neaşteptată pe fundul Oceanului Pacific, la peste 5 km adâncime (FOTO)

Publicat: 04.09.2014
Cercetătorii au descoperit un uriaş munte subacvatic, aflat la o adâncime de peste 5 km sub apele Oceanului Pacific.

Înălţimea muntelui, care este de fapt un vulcan stins, este de peste 1 km. Descoperirea a fost făcută cu ajutorul sonarului, iar muntele se află la 300 km sud-est de Insula Jarvis, care nu este locuită.

James Gardner, de la Universitatea New Hampshire, spune că munţii subacvatici de acest fel sunt des întâlniţi, dar foarte mulţi nu au fost cartografiaţi încă, pentru că mare parte din oceanele planetei nu sunt suficient explorate.

Echipa lui Gardner a descoperit muntele pe data de 13 august, în cadrul unei expediţii de cartografiere a coastelor Statelor Unite.

Sonarul a detectat prezenţa unui munte, la peste 5 km adâncime, sub Oceanul Pacific    Sonarul a detectat prezenţa unui munte, la peste 5 km adâncime, sub Oceanul Pacific

Sonarul folosit de el detectează orice formaţiune neregulată aflată pe fundul oceanului. Metoda este mult mai eficientă decât folosirea sateliţilor.

Muntele descoperit recent se va afla sub jurisdicţia Statelor Unite. Din păcate el se află la o adâncime prea mare pentru a putea găzdui forme de viaţă, spun experţii.

Vulcanul stins ar putea avea o vechime de aproxmativ 100 de milioane de ani, precizează Gardner.

Sursa: Live Science

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Zahărul îi face hiperactivi pe copii? Ce spun studiile despre unul dintre cele mai răspândite mituri
Zahărul îi face hiperactivi pe copii? Ce spun studiile despre unul dintre cele mai răspândite mituri
Credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România: cum compari băncile în 2026 (P)
Credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România: cum compari băncile în 2026 (P)
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale
Muzica country are o istorie mult mai surprinzătoare decât ai crede! De la influențe africane și cântăreți de operă până la artiști pe care industria i-a uitat
Muzica country are o istorie mult mai surprinzătoare decât ai crede! De la influențe africane și cântăreți de operă ...
Tim Curry, actorul care a făcut din personaje imposibile roluri de neuitat
Tim Curry, actorul care a făcut din personaje imposibile roluri de neuitat
Civilizațiile antice din mitologia greacă purtau bijuterii create din meteoriți
Civilizațiile antice din mitologia greacă purtau bijuterii create din meteoriți
Oamenii de știință au injectat, în premieră, mitocondrii din piciorul unei femei, în ochi
Oamenii de știință au injectat, în premieră, mitocondrii din piciorul unei femei, în ochi
Cum funcționează verificarea identității digitale: De la selfie la cipul din buletin (P)
Cum funcționează verificarea identității digitale: De la selfie la cipul din buletin (P)
Oamenii de știință au decoperit substanța chimică din creier care ne ajută să rămânem motivați
Oamenii de știință au decoperit substanța chimică din creier care ne ajută să rămânem motivați