Zebrele dintr-un parc natural din Namibia sunt atrase irezistibil de iarba infectată cu antrax

În cazul oamenilor, aproximativ 95% din cazurile de infecţie cu antrax apar în urma contacului cu animale bolnave.

Animalele sălbatice se îmbolnăvesc ingerând microbul direct din iarbă. Cercetătorii au aflat acest lucru analizând carcase de zebră găsite pe o suprafaţa de 300 de km pătraţi, în Parcul Naţional Etosha din Namibia, în perioada 2010-2013.

• Cel mai mare producător de mașini electrice din lume a ajuns pe lista rușinii
• Un parc din București va fi numit după Donald Trump

În Namibia, bacilul antrax este larg răspândit, fiind considerat o parte naturală a ecosistemului din acest parc.

Aici, cele mai numeroase victime sunt zebrele. Ele mor după doar câteva zile de la infectare.

Cercetătorii au mai observat că pe locul unde aceste cracase de animale se descompun creşte o iară mai verde şi mai mare ca în restul parcului.

Wendy Turner, ecologistă la Universitatea Oslo din Norvegia, autoarea studiului, spune că aceste zone infectate cu atrax sunt mai atrăgătoare pentru ierbivore, care vin aici să pască şi astfel ajută la răspândirea bacilului.

Experţii au monitorizat activitatea ierbivorelor în 13 zone cu antrax şi în alte 13 zone unde nu exista acest microb. Astfel, ei au aflat că zonele unde au stat carcasele de animale moarte de antrax erau mai fertile, bogate în nutrienţi, iar aici bacilul de antax supravieţuia chiar şi 2 ani după descompunerea unui animal.

Zebrele şi gazelele erau mai atrase de aceste zone fertile, chiar dacă în apropiere mai exista carcasa unui animal. Fenomenul durează chiar şi 2 ani de la moartea unei zebre, iar după acest interval iarba nu mai este foarte verde şi hrănitoare, pentru că nutrienţii din sol încep să se piardă.

Spre deosebire de alte cadavre, după ce un animal moare de antrax, trupul lui va elibera în sol mai mulţi nutrienţi, pentru că bacilul împiedica sângele să se coaguleze. Astfel, iarba care va creşte aici va fi mai bună decât cea care creşte lângă alte carcase.

Sursa: Live Science