Home » D:News » Legi absurde împotriva femeilor. Gesturile banale care le puteau aduce moartea pentru adulter

Legi absurde împotriva femeilor. Gesturile banale care le puteau aduce moartea pentru adulter

Publicat: 09.11.2014
În timpul scurtului mandat al preşedintelui egiptean Mohamed Morsi, din iunie 2012 până în iulie 2013, Frăţia Musulmană şi radicalii salafiţi au dat mai multe legi religioase absurde, menite "să păstreze puritatea femeilor", susţineau ei.

Aceste legi religioase, numite fatwa, formau o întreagă listă special pentru femei. Legile nu aveau legătură directă cu textele din Coran, ci erau simple interpretări radicale.

De exemplu, pornind de la ideea că în limba arabă „mare” este un cuvânt de genul masculin, femeile căsătorite nu mai aveau voie să se scalde în mare, pentru că dacă atingeau apa cu zona genitală era echivalent cu un adulter.

Iar pedeapsa pentru femeile adultere, potrivit Legii Sharia, este moartea lentă prin lapidare (ucidere cu pietre).

Conform acestor noi legi, femeile erau considerate creaturi ciudate, create numai pentru sex, iar prezenţa lor în afara casei era orivintă ca o ofensă

Tot noile fatwa stabileau că femeile nu au voie să mânânce sau să atingă anumite fructe şi legume, cum sunt bananele sau castraveţii, pentru că forma lor falică le-ar putea ispiti.

De asemenea, fetele ar fi trebuit să se mărite la vârsta de 10 ani. Dar o căsătorie urma să fie anulată dacă bărbatul şi femeia făceau sex complet dezbrăcaţi.

Tot fatwa permitea folosirea femeilor ca scuturi umane, în timpul unor scene violente.

Sursa: Examiner

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Telescopul Webb a descoperit o galaxie spirală masivă de la începuturile Universului

Mitul medieval care ascunde una dintre cele mai profunde teorii despre sufletul uman

O întâlnire străveche a Soarelui cu alte două stele a schimbat pentru totdeauna Sistemul Solar

Albert Einstein a avut dreptate: Timpul se scurge mai repede pe planeta Marte!

Cel mai bătrân strămoș al rechinilor înota în apele Australiei pe vremea dinozaurilor

Legendele uitate care au modelat miturile arturiene: Iosif din Arimateea și primii Vânători ai Graalului

Cum îi sprijinim pe cei care au pierdut pe cineva drag ori sunt la final de viață? Ghid empatic, bazat pe psihologie

Gardieni, creatori și simboluri ale puterii: Dragonii nu au fost întotdeauna personaje negative

Ce se întâmplă cu creierul atunci când lucrezi în echipă?

Locul în care trăiești influențează ce greutate ai, arată un nou studiu

Test de cultură. Care fasole este toxică atunci când este mâncată crudă?

JWST a descoperit o galaxie spirală asemănătoare Căii Lactee undeva unde nu ar trebui să existe

10 obiceiuri prin care putem încetini îmbătrânirea corpului nostru

Ziua în care Alexandru Ioan Cuza a introdus învăţământul obligatoriu şi gratuit. Ce păţeau părinţii care nu se supuneau legii
Ziua în care Alexandru Ioan Cuza a introdus învăţământul obligatoriu şi gratuit. Ce păţeau părinţii care nu se ...
20 de lucruri uimitoare despre creierul uman

Marile companii de Inteligență Artificială sunt „mai puțin reglementate decât restaurantele”

Trei reguli pe care părinții ar trebui să le aplice în privința telefoanelor pentru copii

Românii vor avea facturi mai mari la gaze de la 1 aprilie 2026