Home » D:News » Avem neuroni specializaţi pentru fiecare tip de gust

Avem neuroni specializaţi pentru fiecare tip de gust

Avem neuroni specializaţi pentru fiecare tip de gust
Publicat: 12.11.2014
Creierul are neuroni specializaţi pentru fiecare dintre cele cinci categorii de gust - sărat, amar, acru, dulce şi umami -, potrivit unui studiu al cercetătorilor americani, care ar trebui să pună capăt anilor de dezbateri despre cum percepe creierul gustul, informează bbc.com.

Studiul cercetătorilor de la Universitatea Columbia, publicat în revista Nature, a arătat că „senzorii” de pe limbă pentru fiecare gust au un omolog în creier, iar savanţii speră ca rezultatele cercetării vor ajuta la rezolvarea problemelor bătrânilor care îşi pierd simţul gustului.

Afirmaţia potrivit căreia gustul dulce este perceput doar cu vârful limbii este falsă. Fiecare dintre cele circa 8.000 de papile gustative aflate pe toată suprafaţa limbii este capabilă să simtă toate cele cinci gusturi. Fiecare papilă are însă celule specializate pentru fiecare dintre gusturi: sărat, amar, acru, dulce şi umami.

În momentul în care detectează un semnal, aceste celule trimit un mesaj către creier. Până acum, modalitatea în care creierul prelucrează aceste mesaje a fost mult discutată.

Cercetătorii de la Universitatea Columbia au modificat nişte şoareci astfel încât neuronii responsabili de gust să devină fluorescenţi când sunt activaţi. Apoi au urmărit cu ajutorul instrumentelor de analiză regiunile din creier responsabile cu gustul.

Şoarecii au fost apoi hrăniţi cu o serie de substanţe chimice pentru a declanşa senzorii de pe limbă pentru fiecare dintre cele cinci gusturi, în timp ce savanţii monitorizau răspunsul creierului.

Cercetătorii au descoperit o conexiune directă şi specializată între limbă şi creier.

„Celulele sunt bine reglate pentru fiecare gust în parte, astfel că există o potrivire foarte frumoasă între celulele din limbă şi semnalul pe care îl reprezintă în creier”, a declarat profesorul Charles Zuker pentru BBC News.

Descoperirea neagă ideea că celulele nervoase din creier reacţionează la gusturi multiple.

„În cazul persoanelor în vârstă, acestea nu se mai bucură atunci când mănâncă, nici nu vă daţi seama cât de rea este această situaţie. Credem că are o legătură cu celulele papilelor gustative de pe limbă”, a spus Zuker.

Celule suşă din limbă produc noi celule sensibile la gust la fiecare două săptămâni, dar acest proces devine din ce în ce mai greoi pe măsură ce organismul îmbătrâneşte.

„Descoperirile ne oferă o abordare nouă privind posibila rezolvare a acestei probleme, pentru că ne oferă o înţelegere clară a modului de funcţionare, astfel că vom putea găsi moduri de îmbunătăţire a acestei funcţii”, a mai spus profesorul Zuker.

Una dintre metode ar putea presupune creşterea capacităţii de reacţie a celulelor pentru ca acestea să trimită un semnal mai puternic către creier.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”