Home » D:News » India a lansat cu succes cea mai mare rachetă din programul său spaţial

India a lansat cu succes cea mai mare rachetă din programul său spaţial

India a lansat cu succes cea mai mare rachetă din programul său spaţial
Publicat: 18.12.2014
India a lansat cu succes, joi, cea mai mare rachetă din istoria ei spaţială, care include şi o capsulă ce ar putea fi utilizată în viitor pentru transportarea unor astronauţi în spaţiu, în cadrul unui foarte ambiţios program spaţial, informează AFP.

Racheta, concepută pentru a transporta sateliţi de comunicaţii de dimensiuni mari, a decolat din Sriharikota, o localitate aflată în statul Andhra Pradesh.

„Aceasta este o zi foarte importantă în istoria programului spaţial indian”, a declarat directorul Agenţiei spaţiale indiene (ISRO), K.S. Radhakrishnan, din sala de control a lansărilor spaţiale, în ovaţiile inginerilor şi experţilor prezenţi la eveniment.

Cercetătorii de la ISRO încheie în acest fel cu bine un an marcat de lansarea reuşită în luna septembrie a unei sonde marţiene, cu un buget redus, devenind prima ţară din Asia care va ajunge pe planeta roşie.

India, care a lansat deja mai mulţi sateliţi uşori, a întâmpinat anumite dificultăţi în trecut în ceea ce priveşte plasarea pe orbită a unor lansatoare mai grele.

Noua rachetă, care cântăreşte 630 de tone şi poate să transporte o încărcătură de 4 tone, va permite Indiei să obţină o cotă mult mai mare pe piaţa lansărilor de sateliţi, estimată la 300 de miliarde de dolari.

Racheta, denumită Geostationary Satellite Launch Vehicle Mk-III, a transportat o capsulă spaţială – fără echipaj uman la bord – care, potrivit ISRO, s-a desprins de lansator şi a căzut în Golful Bengal, în largul coastelor estice ale Indiei, la 20 de minute după lansare.

Această capsulă a fost concepută pentru a transporta la bordul ei până la trei astronauţi.

Programul spaţial cu astronauţi la bord al Indiei a suferit câteva amânări în ultimii ani, iar ISRO consideră că are nevoie de încă şapte ani înainte de a putea să trimită un om în spaţiu.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Universul invizibil dezvăluie noi indicii despre materia întunecată
Universul invizibil dezvăluie noi indicii despre materia întunecată
Vieți marcate de lepră: conducători, poeți și un gest rar de devoțiune
Vieți marcate de lepră: conducători, poeți și un gest rar de devoțiune
De ce ni se pare că luna decembrie „vine mai devreme” în fiecare an?
De ce ni se pare că luna decembrie „vine mai devreme” în fiecare an?
Ligrul: întâlnirea rară dintre regele leu și tigru
Ligrul: întâlnirea rară dintre regele leu și tigru
Cine a fost Cleopatra dincolo de mitul seducției? O regină cultivată, o jucătoare politică redutabilă și o figură istorică mult mai complexă decât legenda
Cine a fost Cleopatra dincolo de mitul seducției? O regină cultivată, o jucătoare politică redutabilă și o figură ...
Funicularul, ingineria care face accesibile pantele imposibile
Funicularul, ingineria care face accesibile pantele imposibile
„Olympia” lui Édouard Manet: de la acuzații de imoralitate și plagiat la redefinirea nudului în pictura modernă
„Olympia” lui Édouard Manet: de la acuzații de imoralitate și plagiat la redefinirea nudului în pictura modernă
Ce este ADHD și ce înseamnă cu adevărat
Ce este ADHD și ce înseamnă cu adevărat
De ce unii specialiști recomandă cafeaua înainte de somn? Explicația biologică, pe înțelesul tuturor
De ce unii specialiști recomandă cafeaua înainte de somn? Explicația biologică, pe înțelesul tuturor
Cum a măsurat Eratostene circumferința Pământului cu un băț în anul 240 î.Hr.?
Cum a măsurat Eratostene circumferința Pământului cu un băț în anul 240 î.Hr.?
De ce lipsesc culori din Soare? Nici măcar oamenii de știință nu au răspunsul complet!
De ce lipsesc culori din Soare? Nici măcar oamenii de știință nu au răspunsul complet!
Cel mai nou și avansat portavion al Chinei a traversat Strâmtoarea Taiwanului
Cel mai nou și avansat portavion al Chinei a traversat Strâmtoarea Taiwanului
Cum a instituit Ceauşescu „starea de necesitate” ca urmare a „acţiunilor irendentise”
Cum a instituit Ceauşescu „starea de necesitate” ca urmare a „acţiunilor irendentise”
Cum au ajuns câteva monede americane să valoreze 17 milioane de dolari?
Cum au ajuns câteva monede americane să valoreze 17 milioane de dolari?
Încă doi sateliți europeni Galileo au fost lansați pe orbita Pământului
Încă doi sateliți europeni Galileo au fost lansați pe orbita Pământului
Tradiții și ritualuri pentru a sărbători solstițiul de iarnă
Tradiții și ritualuri pentru a sărbători solstițiul de iarnă
Bursele sociale pentru studenți vor primi o suplimentare de 60 de milioane de euro
Bursele sociale pentru studenți vor primi o suplimentare de 60 de milioane de euro
O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum
O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum