Home » D:News » Justiţia argentiniană a decis: urangutanii sunt „persoane non-umane”

Justiţia argentiniană a decis: urangutanii sunt „persoane non-umane”

Justiţia argentiniană a decis: urangutanii sunt „persoane non-umane”
Publicat: 23.12.2014
Un urangutan dintr-o grădină zoologică argentiniană va fi eliberat şi transferat într-un parc natural, după ce un tribunal din Argentina a decis că această primată este "o persoană non-umană" care a fost ilegal privată de libertate, a anunţat duminică presa logală, citată de huffingtonpost.com.

Activiştii pentru drepturile animalelor au depus în instanţă o petiţie „habeas corpus” – un document folosit de obicei pentru a contesta legalitatea detenţiei sau încarcerării unei persoane -, în luna noiembrie, în numele Sandrei, o femelă de urangutan de Sumatra în vârstă de 29 de ani, care trăieşte în Grădina Zoologică din Buenos Aires.

În acel proces, care s-a încheiat cu o decizie care ar putea deschide calea spre noi procese, Asociaţia Oficialilor şi Avocaţilor pentru Drepturile Animalelor (Association of Officials and Lawyers for Animal Rights / AFADA) a spus că primatele au suficiente funcţii cognitive şi nu ar trebui să fie tratate ca nişte obiecte.

Tribunalul argentinian a decis că Sandra, care s-a născut în captivitate în Germania, înainte de a fi transferată în Argentina, în urmă cu două decenii, merită drepturile de bază ale unei „persoane non-umane”.

„Această decizie deschide calea nu doar pentru primatele de talie mare, ci şi pentru toate fiinţele conştiente care sunt, pe nedrept şi în mod arbitrar, private de libertate în grădini zoologice, circuri, parcuri acvatice şi laboratoare ştiinţifice”, a declarat Paul Buompadre, avocat al AFADA, citat de cotidianul La Nacion.

„Urangutan” este un cuvânt ce provine din limbile malaysiană şi indoneziană şi care înseamnă „omul pădurii”.

Cazul urangutanului Sandra nu este primul din lume prin care activiştii au încercat să folosească procedura judiciară „habeas corpus” cu scopul de a elibera din captivitate o serie de animale sălbatice.

Un tribunal american a respins, în decembrie, o cerere similară ce viza eliberarea cimpanzeului Tommy, deţinut de un crescător privat de animale în statul New York, considerând că acel animal nu este „o persoană” îndreptăţită să beneficieze de drepturile şi protecţia oferite de „habeas corpus”.

În 2011, activiştii din organizaţia People for the Ethical Treatment of Animals (PETA) au dat în judecată SeaWorld, afirmând că cinci balene orca deţinute de acest acest lanţ de parcuri acvatice erau tratate ca nişte sclavi. Un tribunal din San Diego a respins însă posibilitatea de judecare a acestui caz.

Grădina Zoologică din Buenos Aires are la dispoziţie 10 zile pentru a face recurs.

Adrian Sestelo, directorul departamentului de biologie al Grădinii Zoologice din Buenos Aires, a declarat pentru cotidianul La Nacion că urangutanii sunt prin natura lor animale calme şi solitare, care se întâlnesc între ele doar pentru a se împerechea şi pentru a avea grijă de puii lor.

Sursa: MEDIAFAX

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul