De ce apariţia agriculturii ne-a subţiat oasele şi ne-a afectat dinţii?

Cercetătorii din cadrul University College din Dublin, Irlanda, au analizat mandibulele şi dinţii unui număr de 292 schelete din Orientul Apropiat, Anatolia şi Europa, care datează de acum 6.000-28.000 de ani.

 

Scheletele respective au aparţinut mai multor categorii distincte de oameni: vânători-culegători nomazi, vânători-culegători semi-sedentari, agricultori de tranziţie şi agricultori în accepţiunea deplină a termenului.

 

În cazul vânătorilor-culegători, cercetătorii conduşi de profesorul Ron Pinhasi, din cadrul Israel Antiquity Authority, au descoperit o corespondenţă precisă între dimensiunile  maxilarelor şi spaţiile interdentare, aceste elemente aflându-se într-un echilibru aproape perfect. 

 

Însă în cazul comunităţilor de agricultori, cercetătorii nu au găsit nicio astfel de legătură. Această situaţie comparativă demonstrează că „armonia” dintre dinţi şi mandibule a dispărut după ce comunităţile umane au abandonat vânătoarea şi culesul ierburilor şi fructelor, bazându-se pe o dietă provenită din cultivarea pământului.

 

Spre exemplu, dieta vânătorilor-culegători consta în alimente de consistenţă mai dură, precum fructe şi seminţe ale plantelor sălbatice, alături de carnea animalelor şi a peştilor.

 

În comparaţie, dieta de bază a comunităţilor sedentare de agricultori se baza pe alimente mai moi, cel mai adesea procesate, precum cereale şi legume gătite la foc.

 

Consumul unor alimente moi şi gătite a necesitat un grad mai redus de mestecare a acestora, fapt care a dus la micşorarea dimensiunii dinţilor şi mandibulei. Însă în loc de micşorarea proporţională a dinţilor şi mandibulei agricultorilor, s-a constatat că doar mandibula a scăzut în dimensiuni, în timp ce dinţii şi-au păstrat mărimea. 

Fără spaţiul necesar dintre dinţi, situaţia a degenerat în malocluzie – adică nealinierea dinţilor în gură şi „înghesuirea” lor.  În prezent, malocluzia afectează unul din cinci oameni din lume.

 

O altă cercetare separată, care a vizat o perioadă de peste 7.000 de ani de evoluţie umană, a scos la iveală faptul că scheletele oamenilor moderni sunt substanţial mai uşoare şi mai fragile decât ale vânătorilor-culegători.

 

De fapt, oasele strămoşilor noştri vânători erau comparabile în proporţii şi masivitate cu ale orangutanilor, pe când, după răspândirea agriculturii, oasele oamenilor au ajuns să fie cu aproximativ 20% mai fragile decât cele ale oamenilor care vânau şi îşi culegeau hrana.

 

Sursa: Daily Mail