Ce fac, de fapt, ventrilocii?

Bineînţeles că vocea marionetei vine de la ventriloc. Apropo, „ventriloc” nu este un cuvânt ciudat? Ştii ce înseamnă, de fapt? Cuvântul provine din latinescul „venter”, care înseamnă „buric” şi „loqui”, tradus prin „a vorbi”. Deci, ventriloc înseamnă „cel ce vorbeşte prin buric”!

Acest nume a apărut atunci când se credea că acest stil de a vorbi este rezultatul folosirii stomacului într-un mod special, în timpul inspiraţiei. Dar nu aceasta este metoda.

Un ventricol formează cuvintele normal. Dar ce face el este că permite aerului să fie expirat încet, tonul vocii este schimbat, iar gura se deschide cât de puţin posibil. Limba este poziţionată în spatele gurii şi se mişcă doar vârful ei.
Presiunea este pe corzile vocale, iar tonul înăbuşit împrăştie sunetul. Cu cât presiunea este mai mare, cu atât iluzia că sunetul provine de la distanţă e mai reală.

Motivul pentru care ventrilocul foloseşte o marionetă este că doreşte să distragă atenţia de la propria gură. Mişcând gura marionetei în timp ce îşi ţine buzele apropiate, el poate să mărească impactul iluziei optice.

Ştiţi că aceasta este o artă foarte veche? Arheologii care au studiat ruine antice egiptene şi ebraice cred că ventrilocii existau chiar şi în acea vreme. În Atena din Grecia antică era un ventriloc celebru numit Euridice, care avea mulţi ucenici.

Este foarte probabil ca şi preoţii din acele vremuri să fi folosit această artă. În Egipt, de exemplu, se credea că statuile „vorbesc”, ca o urmare a faptelor ventrilocilor.