Home » Cultură » Descoperite importantă a oamenilor de ştiinţă. De unde provin jumătate dintre tulpinile de HIV

Descoperite importantă a oamenilor de ştiinţă. De unde provin jumătate dintre tulpinile de HIV

Descoperite importantă a oamenilor de ştiinţă. De unde provin jumătate dintre tulpinile de HIV
Publicat: 04.03.2015
Jumătate dintre tulpinile principalului tip de virus al imunodeficienţei umane, HIV-1, provin de la gorilele din Camerun şi au făcut tranziţia spre oameni, infectându-i prin intermediul consumului de carne de maimuţă, au anunţat oamenii de ştiinţă, luni, vorbind despre modul în care a apărut SIDA.

HIV-1, virusul care declanşează SIDA, conţine patru grupuri de tulpini virale, iar fiecare dintre acestea reprezintă o transmisie separată între specii a versiunii simiene a virusului, care a trecut de la maimuţe la oameni, informează Reuters.

Studiile anterioare au identificat cimpanzeii din sudul Camerunului drept sursă a grupului M din cadrul HIV-1, un virus care a infectat peste 40 de milioane de oameni pe plan mondial şi a declanşat pandemia de SIDA. Aceeaşi origine o are şi grupul N, limitat geografic, identificat la doar aproximativ 20 de persoane.

Până la noul studiu, sursa celorlalte două grupuri, O şi P, nu a fost confirmată. Noua cercetare, publicată în Proceedings of the National Academy of Sciences, a arătat faptul că cele două tulpini virale îşi au originea în gorilele de câmpie din sudul Camerunului.

„Astfel, s-a arătat că atât cimpanzeii, cât şi gorilele găzduiesc virusuri care sunt capabile să depăşească bariera dintre specii şi să ajungă la oameni, cauzând pandemii majore”, a declarat medicul virusolog Martine Peeters, de la Institutul de cercetare şi dezvoltare din cadrul Universităţii Montpellier din Franţa.

Cercetătorii au examinat mostre de fecale provenind de la mai multe populaţii de gorile din centrul Africii, inclusiv de la cele de câmpie vestice, cele de câmpie estice şi cele de munte care trăiesc în Camerun, Gabon, Republica Democrată Congo şi Uganda, încercând să depisteze prezenţa versiunii simiene a HIV.

Analizele genetice au indicat faptul că gorilele de câmpie vestice reprezintă sursa grupurilor virale O şi P din cadrul HIV-1.

„Modul de transmitere a virusului a constat cel mai probabil în expunerea la sângele infectat şi/sau ţesuturi infectate în timpul tranşării cărnii animalelor vânate”, a precizat Martine Peeters.

Virusurile din grupul O, al doilea ca frecvenţă din clasa HIV-1, s-au răspândit în Camerun, Gabon, Nigeria şi în ţările învecinate şi au infectat peste 100.000 de persoane. Virusurile din grupul P au fost identificate la doar doi pacienţi din Camerun.

Oamenii de ştiinţă spun că grupul O a apărut la începutul secolului al XX-lea. Grupul P a apărut puţin mai târziu în acelaşi secol.

Beatrice Hahn, microbiolog la Universitatea Pennsylvania din Statele Unite, coautor al studiului, consideră că în organismul uman nu există proprietăţi moştenite care să fie capabile să prevină tulpina din grupul viral O să devină cauzator de pandemii, aşa cum a făcut-o deja grupul M. „În acest caz, oamenii au avut pur şi simplu noroc”, a spus cercetătoarea americană.

Un alt tip de virus, denumit HIV-2, este restricţionat în principal la vestul Africii, este mai puţin transmisibil decât HIV-1 şi determină o progresie mai lentă către SIDA. Acest virus a fost transmis la oameni de o specie de maimuţe – sooty mangabey – care trăiesc în Africa de Vest.

Sursa: Mediafax

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un peisaj antic dezvăluie rămășițele oamenilor care au trăit acum 100.000 de ani
Un peisaj antic dezvăluie rămășițele oamenilor care au trăit acum 100.000 de ani
Cercetătorii au descoperit un nou comportament al furnicilor
Cercetătorii au descoperit un nou comportament al furnicilor
Care este legătura dintre noua strategie de „maximizare a aspectului fizic” folosită de tineri și bovinele crescute pentru carne?
Care este legătura dintre noua strategie de „maximizare a aspectului fizic” folosită de tineri și bovinele crescute ...
Test de cultură generală. Care este diferența dintre antropologie și sociologie?
Test de cultură generală. Care este diferența dintre antropologie și sociologie?
O analiză a confirmat că postul intermitent nu este mai eficient decât alte diete pentru pierderea în greutate
O analiză a confirmat că postul intermitent nu este mai eficient decât alte diete pentru pierderea în greutate
Europenii trec la mașini electrice din cauza creșterii prețului la combustibili
Europenii trec la mașini electrice din cauza creșterii prețului la combustibili
Un nou telescop a detectat zeci de asteroizi în apropierea Pământului
Un nou telescop a detectat zeci de asteroizi în apropierea Pământului
Titanic, dincolo de mit. 10 lucruri neştiute despre cea mai cunoscută tragedie maritimă din istorie
Titanic, dincolo de mit. 10 lucruri neştiute despre cea mai cunoscută tragedie maritimă din istorie
Prognoza actualizată de la ANM: Cât de caldă va fi vremea și unde va ploua?
Prognoza actualizată de la ANM: Cât de caldă va fi vremea și unde va ploua?
Chefir versus iaurt: care aduce mai multe beneficii pentru sănătate?
Chefir versus iaurt: care aduce mai multe beneficii pentru sănătate?
Ce sfaturi au experții pentru tinerii care încă mai depind financiar de părinți?
Ce sfaturi au experții pentru tinerii care încă mai depind financiar de părinți?
„Țara cea mai puțin vizitată” din Europa cu peisaje și castele spectaculoase
„Țara cea mai puțin vizitată” din Europa cu peisaje și castele spectaculoase
Ce s-a întâmplat după ce un agent de Inteligență Artificială a halucinat și a invitat mai mulți oameni la o petrecere?
Ce s-a întâmplat după ce un agent de Inteligență Artificială a halucinat și a invitat mai mulți oameni la o petrecere?
Noul decalaj digital din familie. Copiii folosesc Inteligența Artificială zilnic, dar părinții nu știu
Noul decalaj digital din familie. Copiii folosesc Inteligența Artificială zilnic, dar părinții nu știu
Utilizatorii de social media devin tot mai pasivi. Ce a dus la schimbarea comportamentului din online?
Utilizatorii de social media devin tot mai pasivi. Ce a dus la schimbarea comportamentului din online?
Test de cultură generală. Care este cel mai puternic acid din lume?
Test de cultură generală. Care este cel mai puternic acid din lume?
Tratamentele de beauty „bizare” din social media: cât este trend și cât este știință?
Tratamentele de beauty „bizare” din social media: cât este trend și cât este știință?
Insula din Grecia cu mai mulți oameni de 90 de ani decât orice alt loc din lume
Insula din Grecia cu mai mulți oameni de 90 de ani decât orice alt loc din lume