Home » D:News » Pe un satelit al planetei Saturn ar putea exista viaţă. Ce au descoperit oamenii de ştiinţă

Pe un satelit al planetei Saturn ar putea exista viaţă. Ce au descoperit oamenii de ştiinţă

Pe un satelit al planetei Saturn ar putea exista viaţă. Ce au descoperit oamenii de ştiinţă
Publicat: 13.03.2015
Izvoare cu apă caldă, active, au fost descoperite de oamenii de ştiinţă pe Enceladus, unul dintre sateliţii planetei Saturn, informează site-ul 20minutes.fr.

Cercetătorii bănuiau deja de mai mulţi ani că sub stratul gros de gheaţă care acoperă Enceladus se află apă în stare lichidă. În prezent, ştiinţa a făcut un pas înainte, iar oamenii de ştiinţă au anunţat că sub acel strat gros de gheaţă s-ar putea afla primele forme de viaţă extraterestre ce ar putea fi descoperite de oameni, iar acestea nu sunt fosilizate, ci vii.

Analizele datelor transmise de sonda spaţială Cassini, aflată în acea zonă a Sistemului Solar, au stat la baza a două studii recente care i-au făcut pe oamenii de ştiinţă să spere că vor descoperi în viitor forme de viaţă care trăiesc pe alte corpuri tereşti, nu doar pe Terra. Primul studiu, publicat joi în revista Nature, a analizat o serie de fragmente minuscule minerale, expulzate de gheizerele de pe Enceladus.

Acele bobiţe de siliciu, spun oamenii de ştiinţă, nu pot să provină decât din puţuri hidrotermale situate pe fundul unui ocean de apă lichidă, care ejectează apă caldă încărcată cu minerale, la o temperatură de cel puţin 90°C.

Astfel de izvoare cu apă caldă există pe fundul oceanelor de pe Terra şi ele reprezintă zone în care au loc o serie de schimburi intense între apă şi rocă, dezvoltând un mediu în care bacteriile, printre alte vieţuitoare, pot să prospere. De altfel, bobiţele de siliciu de pe Enceladus sunt „tinere”, dovadă a faptului că activitatea geotermală a satelitului lui Saturn se desfăşoară în prezent şi, fără îndoială, de câteva milioane de ani deja.

Al doilea studiu a analizat norii de vapori şi de gheaţă de la polul sudic al satelitului Enceladus, care conţin şi metan. Studiul afirmă că activitatea geotermală reprezintă una dintre cele două explicaţii posibile care justifică prezenţa metanului în acei nori.

Până în prezent, activitatea geotermală nu a fost identificată pe niciun alt corp ceresc în afară de Terra, iar prezenţa apei calde care interacţionează cu un fund oceanic stâncos reprezintă un indiciu serios care atestă prezenţa unor organisme vii. Cercetătorii se află însă, deocamdată, doar într-o etapă a supoziţiilor. După ce sonda Cassini îşi va încheia misiunea, în 2017, mai multe proiecte ce vizează lansarea unor noi vehicule spaţiale către Saturn şi sateliţii săi vor fi demarate în Europa, Statele Unite şi Japonia.

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Test de cultură generală. Ce este entropia?
Test de cultură generală. Ce este entropia?
Pentru prima dată, fizicienii au „încurcat” doi atomi în mișcare, validând o teorie cuantică
Pentru prima dată, fizicienii au „încurcat” doi atomi în mișcare, validând o teorie cuantică
Cum ne poate „strica” Inteligența Artificială relațiile personale și profesionale?
Cum ne poate „strica” Inteligența Artificială relațiile personale și profesionale?
Primul mare asasinat din istoria Americii: preşedintele Abraham Lincoln, omorât de un actor
Primul mare asasinat din istoria Americii: preşedintele Abraham Lincoln, omorât de un actor
Un bărbat infectat cu HIV s-a vindecat complet datorită unei mutații genetice rare
Un bărbat infectat cu HIV s-a vindecat complet datorită unei mutații genetice rare
Practici medievale într-un spital: sute de copii, infectați cu HIV după ce au fost refolosite seringi
Practici medievale într-un spital: sute de copii, infectați cu HIV după ce au fost refolosite seringi
Un film pierdut al lui Georges Méliès, părintele cinematografiei moderne, a fost regăsit după 100 de ani
Un film pierdut al lui Georges Méliès, părintele cinematografiei moderne, a fost regăsit după 100 de ani
Suspecții implicați în furtul tezaurului dacic s-au plâns de condițiile din închisoare
Suspecții implicați în furtul tezaurului dacic s-au plâns de condițiile din închisoare
Un nou crater pe Lună, cu un diametru de 225 de metri, a fost fotografiat cu o sondă NASA
Un nou crater pe Lună, cu un diametru de 225 de metri, a fost fotografiat cu o sondă NASA
De ce europenii au încetat să construiască morminte megalitice acum 5.000 de ani?
De ce europenii au încetat să construiască morminte megalitice acum 5.000 de ani?
Oamenii de știință s-au înșelat! Cât de mult contează genele cu adevărat?
Oamenii de știință s-au înșelat! Cât de mult contează genele cu adevărat?
O gaură neagră s-a trezit după 100 de milioane de ani și a erupt ca un vulcan cosmic
O gaură neagră s-a trezit după 100 de milioane de ani și a erupt ca un vulcan cosmic
Un peisaj antic dezvăluie rămășițele oamenilor care au trăit acum 100.000 de ani
Un peisaj antic dezvăluie rămășițele oamenilor care au trăit acum 100.000 de ani
Cercetătorii au descoperit un nou comportament al furnicilor
Cercetătorii au descoperit un nou comportament al furnicilor
Care este legătura dintre noua strategie de „maximizare a aspectului fizic” folosită de tineri și bovinele crescute pentru carne?
Care este legătura dintre noua strategie de „maximizare a aspectului fizic” folosită de tineri și bovinele crescute ...
Test de cultură generală. Care este diferența dintre antropologie și sociologie?
Test de cultură generală. Care este diferența dintre antropologie și sociologie?
O analiză a confirmat că postul intermitent nu este mai eficient decât alte diete pentru pierderea în greutate
O analiză a confirmat că postul intermitent nu este mai eficient decât alte diete pentru pierderea în greutate
Europenii trec la mașini electrice din cauza creșterii prețului la combustibili
Europenii trec la mașini electrice din cauza creșterii prețului la combustibili