Depresia modifică structura ADN-ului uman şi ar putea declanşa îmbătrânirea prematură

Aşa cum toată lumea o ştie, depresia afectează starea de dispoziţie. În plus, cercetătorii de la Wellcome Trust Centre for Human Genetics (WTCHG), un institut de cercetare asociat Universităţii Oxford, au descoperit că depresia afectează şi ADN-ul. Această descoperire uimitoare ar putea contribui la o detectare într-un stadiu incipient a afecţiunii şi la o ameliorare a tratamentelor contra acestei tulburări mintale.

Cercetătorii britanici spun că au fost surprinşi de rezultatele studiului lor, care au fost obţinute oarecum din întâmplare. Potrivit prestigioasei reviste Current Biology, cercetătorii de la WTCHG încercau iniţial să afle dacă există o genă vinovată de apariţia depresiei sau asociată cu ea. Ei au realizat un studiu pe un eşantion de 11.000 de persoane care sunt sau au fost victime ale depresiei. Voluntarii au trecut, de asemenea, printr-o serie de teste medicale.

• Cum ne ajută citricele să ne reglăm emoțiile?
• Un salt uriaș al evoluției vieții pe Pământ s-a întâmplat mai devreme decât credeau cercetătorii

Cu toate acestea, savanţii nu au găsit o genă care să fie asociată cu această tulburare a stării de dispoziţie. Totuşi, ceea ce au descoperit – din întâmplare – nu este un fapt lipsit de însemnătate: o legătură între depresie, creşterea ADN-ului mitocondrial – al doilea genom al celulei – şi telomeri de talie mai mică.

Mitocondriile sunt uzinele de energie ale celulelor. Ele furnizează energia de care celulele au nevoie pentru a funcţiona. În timpul unui episod de depresie, mitocondriile devin mai puţin eficiente, iar organismul este obligat să compenseze, crescând numărul lor, pentru a satisface nevoile de energie ale celulelor, ţesuturilor şi organelor.

Telomerii, acele mici „căciuli” poziţionate la capetele fragmentelor de ADN, au rolul de a proteja cromozomii în faţa procesului de degradare şi, deci, să împiedice astfel o pierdere de informaţie genetică. De fiecare dată când o celulă se divide, lungimea telomerului devine mai mică, până când celula respectivă nu mai poate să se dividă. Acesta este un fenomen care poate fi rezumat printr-un singur cuvânt: îmbătrânire.

Cercetătorii britanici au încercat apoi să confirme aceste schimbări moleculare în teste pe şoareci, care au fost supuşi unui stres acut într-un program de patru săptămâni. Rezultatul: micile rozătoare şi-au mărit într-adevăr genomul mitocondrial şi prezentau telomeri de talie redusă.

După patru săptămâni, cercetătorii au constatat că cele două fenomene erau parţial reversibile. Or, în cazul unei depresii, revenirea la starea iniţială este mult mai complicată, potrivit autorilor studiului, care spun că depresia ar putea provoca o scădere a duratei de viaţă.
Studiul cercetătorilor britanici ar putea contribui la ameliorarea tratamentelor actuale administrate împotriva depresiei – de exemplu, prin monitorizarea numărului de mitocondrii şi a mărimii telomerilor, pentru a detecta o depresie sau pentru a se asigura de eficienţa unui tratament.

Sursă: Mediafax