De ce au florile culoare şi miros?

 De exemplu, „petalele” plantei denumite „corn”, ce „înfloresc” primăvara, nu sunt deloc petale. Nici părţile albe ale calei nu sunt flori. „Florile” crăciuniţei sunt un alt exemplu de frunze colorate, mai degrabă decât de flori autentice.

Pe de altă parte, tufele poroase din vârful mai multor tipuri de ierburi sunt, cu adevărat, flori! Urechea crudă a cornului este floarea plantei. Potrivit botaniştilor, o floare este un grup de corpuri a căror funcţiune este să producă polen, seminţe sau ambele. Doar plantele care poartă seminţe pot înflori. Şi doar acele părţi a unei plante care sunt apropiate de formarea şi producerea seminţei pot fi considerate compuşi ai unei flori.

• Când au început oamenii să mănânce carne pentru prima oară?
• De ce femeile trăiesc mai mult decât bărbații?

Dar ce le oferă florilor mirosul? O floare are o aromă atunci când anumite uleiuri esenţiale se găsesc în petalele ei. Aceste uleiuri sunt secretate de plantă pe măsură ce aceasta creşte. Uleiurile esenţiale sunt substanţe complexe. În anumite condiţii, acestea pot fi distruse sau decompuse şi se formează un ulei volatil, ceea ce înseamnă că acestea deja se evaporă. Abia atunci putem simţi aroma.

Ceea ce face ca mirosul plantelor să fie diferit ţine de compuşii chimici din uleiul volatil. Aceste combinaţii produc mirosurile specifice. Aceleaşi uleiuri se află nu doar în florile plantelor, ci şi în frunze, crengi, rădăcini, fructe şi trunchi. De exemplu, portocalele şi lămâile îşi au aroma în fructe, migdalele au miros în seminţe, scorţişoara are aroma specifică în coajă şi nu numai.

Ce le oferă florilor culoarea? Pigmentul care le furnizează culorile mov, roşu, albastru, purpuriu şi violet se numeşte „antocianină”. Aceşti pigmenţi sunt dizolvaţi în interiorul celulelor florii. Alte culori, precum galbenul, portocaliul şi verdele se datorează altor tipuri de pigmenţi. Acele substanţe conţin clorofilă, caroten şi multe altele. Nu există nicio legătură chimică între ele.

Deci, putem atribui culorile pigmenţilor numiţi „antocianine” şi altor „plasticide”. Un astfel de grup oferă o anume gamă de culori, iar cel de-al doilea se ocupă de celelalte culori.