Home » Maratoanele Descopera » Mari întrebări » Care a fost cel mai lung drum făcut cu taxiul

Care a fost cel mai lung drum făcut cu taxiul

Publicat: 01.07.2015
Cel mai lung drum făcut cu taxiul a măsurat 69.716 km şi a costat 79.006 lire sterline.

Recordul, omologat oficial în mai 2012 de către Guinness World Records, a fost realizat de trei tineri englezi, Paul Archer, Johno Ellison şi Leigh Purnell, care au condus, cu schimbul, un taxi londonez fabricat în 1992. L-au cumpărat cu 1.500 de lire sterline de pe site-ul eBay, deşi i-au adăugat, ulterior, câteva îmbunătăţiri.

Expediţia celor trei a pornit la 17 februarie 2011, din faţa Muzeului Transporturilor din Londra. S-a încheiat, în acelaşi loc, la 11 mai 2012, după ce taxiul celor trei a făcut înconjurul lumii.

Traseul a inclus, printre altele, Belgia, Olanda, Finlanda, Rusia, Polonia, Italia, Pakistan, SUA, în total peste 50 de ţări de pe patru continente. Mai în glumă, mai în serios, cei trei au explicat lungimea acestuia traseu prin faptul că ”întotdeauna, taximetriştii aleg cel mai lung drum până la destinaţie”.

O altă performanţă realizată de cei trei londonezi a fost cea mai mare altitudine la care s-a aflat un taxi. Astfel, ei s-au aflat la 5.225 metri înălţime, în regiunea Golmund din China.

În timpul călătoriei lor, londonezii au reuşit să strângă aproximativ 20.000 de lire sterline pentru Crucea Roşie.

Precedentul record de cel mai lung drum parcurs cu taxiul a fost 34.908 km şi a fost realizat în 1994.

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
Animalul neașteptat care este rudă cu cea mai mică rasă de câini din lume

Ce era „legea lui Zeus”, regula sacră încălcată în Odiseea. De ce grecii hrăneau străinul înainte să-i afle numele

Noi cercetări arată că apa „hrănea” vulcanii Pământului încă de acum 3 miliarde de ani

Parfumul de 1,3 milioane de dolari. Cine a creat Shumukh și de ce are un preț atât de mare

Nvidia rămâne liderul celor mai bune companii din lume. Cine a urcat spectaculos în clasamentul din 2026

Câtă murdărie aducem în casă pe tălpile pantofilor? Când este important să ne descălțăm la ușă

Test de cultură generală. De ce ne plac băuturile acidulate?

Praful de pe Lună ar putea ascunde tehnologii extraterestre, susține un studiu

Care sunt cele mai noi drepturi dobândite de copacii dintr-un orășel din Anglia?

Butonul pe care șoferii ar trebui să-l folosească cu foarte mare atenție

Secretul numelui capitalei Greciei: Atena era un nume la plural!

Omul care a revoluţionat matematica. Cum a reuşit Leonhard Euler să schimbe ştiinţele exacte?

Motivul incredibil pentru care locuitorii unui sat au legat un tehnician de un stâlp

Ce a pățit în România un grup de americani care călătoresc prin lume cu autobuzul?

Dormitul cu lumină, oricât de slabă, crește riscul de boli cardiovasculare

Cum poți reduce formarea condensului pe geamuri toamna?

Un singur impact cu un asteroid ar fi remodelat o întreagă lună marțiană

Oamenii de știință au detectat un semnal misterios care ar putea fi materie întunecată