Home » Știință » Oamenii trăiesc mai mult în prezent, însă au o mare problemă

Oamenii trăiesc mai mult în prezent, însă au o mare problemă

Oamenii trăiesc mai mult în prezent, însă au o mare problemă
Publicat: 29.08.2015
Oamenii din întreaga lume trăiesc mai mult, dar, în acelaşi timp, mulţi dintre ei sunt bolnavi pentru o perioadă mai lungă de timp, potrivit unui studiu asupra tuturor bolilor şi leziunilor majore din 188 de ţări publicat în revista 'Lancet', informează agenţia Reuters.

Starea generală de sănătate s-a îmbunăţăţit la nivel mondial, datorită progresului semnificativ împotriva bolilor infecţioase, cum ar fi HIV/SIDA şi malariei din ultimul deceniu şi câştigării luptei cu bolile legate de maternitate şi cu cele ale copilăriei.

Dar speranţa de viaţă sănătoasă nu a crescut la fel de mult, astfel încât oamenii trăiesc mai mult timp cu boli şi handicapuri, potrivit acestui studiu.

„Lumea a făcut mari progrese în domeniul sănătăţii, dar acum provocarea este de a investi în găsirea unor modalităţi mai eficiente de prevenire sau tratare a cauzelor majore ale bolilor şi handicapurilor”, a spus Theo Vos, profesor la Institute of Health Metrics and Evaluation din cadrul University of Washington care a condus cercetarea pentru acest studiu.

Principalele constatări ale studiului au fost că speranţa de viaţă la nivel mondial pentru ambele sexe a crescut cu 6,2 ani — de la 65,3 ani în 1990 la 71,5 ani în 2013. Speranţa pentru o viaţă sănătoasă a crescut cu 5,4 ani — de la 56,9 ani în 1990 la 62,3 ani în 2013.

Speranţa de viaţă sănătoasă ia în considerare atât mortalitatea şi impactul condiţiilor non-fatale, precum şi maladiile cronice ca bolile de inima şi plămâni, diabetul şi leziunile grave. Toate acestea diminuează calitatea vieţii şi impun costuri mari şi resurse împovărătoare.

Pentru cele mai multe dintre cele 188 ţări studiate, modificările în ceea ce priveşte speranţa de viaţă sănătoasă între 1990 şi 2013 au fost „semnificative şi pozitive”, au spus cercetătorii. Dar în multe ţări — printre care Belize, Botswana şi Siria — speranţa de viaţă sănătoasă în 2013 nu a fost cu mult mai mare decât în 1990.

Iar în unele ţări, incluzând Africa de Sud, Paraguay şi Belarus, speranţa de viaţă sănătoasă a scăzut. Locuitorii din Botswana şi Belize au înregistrat un declin al speranţei la o viaţă sănătoasă cu doi ani, respectiv cu 1,3 ani.

În schimb, locuitorii din Nicaragua şi Cambodgia trăiesc în stare bună de sănătate, în medie, cu 14,7 ani şi, respectiv, 13,9 ani mai mult decât în anul 1990. În Lesotho şi Swaziland, persoanele născute în 2013 s-ar putea aştepta să trăiască cu o stare bună de sănătate cu aproximativ 10 ani mai puţin decât cele născute în urmă cu 20 de ani.

De asemenea, studiul a constatat diferenţe notabile între ţările cu cea mai mare şi cea mai mică aşteptare de viaţă sănătoasă şi în ceea ce priveşte ratele şi direcţia schimbării.

Astfel, în 2013, cea mai mică speranţă de viaţă sănătoasă din lume a avut-o Lesotho, de numai 42 de ani. În timp ce Japonia a avut cea mai mare speranţă de viaţă sănătoasă ajungând la 73,4 ani, mai notează Reuters.

Sursa: Agerpres

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce înșală oamenii? Știința infidelității și povestea unui cuvânt cu rădăcini latine
De ce înșală oamenii? Știința infidelității și povestea unui cuvânt cu rădăcini latine
Zahărul îi face hiperactivi pe copii? Ce spun studiile despre unul dintre cele mai răspândite mituri
Zahărul îi face hiperactivi pe copii? Ce spun studiile despre unul dintre cele mai răspândite mituri
Credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România: cum compari băncile în 2026 (P)
Credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România: cum compari băncile în 2026 (P)
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale
Muzica country are o istorie mult mai surprinzătoare decât ai crede! De la influențe africane și cântăreți de operă până la artiști pe care industria i-a uitat
Muzica country are o istorie mult mai surprinzătoare decât ai crede! De la influențe africane și cântăreți de operă ...
Tim Curry, actorul care a făcut din personaje imposibile roluri de neuitat
Tim Curry, actorul care a făcut din personaje imposibile roluri de neuitat
Civilizațiile antice din mitologia greacă purtau bijuterii create din meteoriți
Civilizațiile antice din mitologia greacă purtau bijuterii create din meteoriți
Oamenii de știință au injectat, în premieră, mitocondrii din piciorul unei femei, în ochi
Oamenii de știință au injectat, în premieră, mitocondrii din piciorul unei femei, în ochi
Cum funcționează verificarea identității digitale: De la selfie la cipul din buletin (P)
Cum funcționează verificarea identității digitale: De la selfie la cipul din buletin (P)